Guvernul a adoptat în ședința de joi, 9 septembrie, hotărârile de eliberare din funcție a celor 14 prefecți și 28 de subprefecți de la USR PLUS. Printre prefecții demiși s-a numărat și Emilia Mateescu, prefectul județului Argeș, iar atribuțiile acesteia sunt preluate de subprefectul Lucian Ionescu.
,,În urma demiterii doamnei prefect Emilia Mateescu am fost desemnat, prin ordin de ministru, să preiau atribuțiile de prefect, pentru o perioadă limitată de timp, până la numirea unui nou prefect! Activitatea Instituției Prefectului va fi coordonată de către cei doi subprefecți, în echipă!”, a fost mesajul transmis de Lucian Ionescu.
Lucian Ionescu este un fost consilier local din partea PNL la primăria Câmpulung și a fost adus la Prefectură de Emanuel Soare, numindu-l director al Cancelariei Instituției Prefectului. În luna martie a acestui an, a fost numit subprefect de guvernul Cîțu, odată cu desemnarea Emiliei Mateescu ca prefect.