Cred că aţi observat: România este mai mereu sub semnul alegerilor, chiar dacă urmele se deschid doar când le este sorocul. Acum însă, vârful interesului electoral par alegerile prezidenţiale. Pe cele parlamentare, atelierele electorale ale Opoziţiei le văd ca şi câştigate, chiar dacă ultima moţiune de cenzură adresată Guvernului a picat. Opoziţia ia în calcul dezastrul PSD de la europarlamentare, iar preşedintele spune Europei despre reuşita sa de la referendum.

„Starea de alegeri” sau, dacă vreţi, starea de „care pe care” este, cum spuneam, o componentă neperisabilă în spaţiul public. Politicienii au în vedere să nu coboare tensiunea şi acţionează – în Parlament, în mitinguri ad-hoc sau întâlniri „spontane” în teritoriu, ca să nu mai amintesc şi de… Bruxelles („să ştie şi Europa!”) – ca nişte adevăraţi atleţi ai Adevărului (fiecare cu Adevărul lui…) – vocal, contondent – fără oprelişti morale care nu vor să-şi piardă „culoarul” pe care-l socoteşte câştigător.

Folclorul electoral este, în consecinţă, bogat; de fiecare dată, este împrospătat. Astfel, protagoniştii, fie ei elementul „alpha” al partidului sau supuşii din linia a doua, participanţi la desele ambuscade verbale, au şi nume de cod: „Marinarul”, „Jack Daniel’s” (Băsescu), „Buldogul” (Blaga), „Neamţul”, „Marele Alb”, „Mutul de la Cotroceni” (Klaus Iohannis), „Veorica” (Dăncilă), „Omul ruşilor” (Teodorovici), „Sârma” (Firea), „Cântăreţul” (Orban), „Luluţa” (Kovesi), „Francezul” (Cioloş), „Mitralieră” (Rădulescu), „sorosiştii” (USR), „Abramburica” (Andronescu), „Blonda de la Cotroceni” (Udrea), „Micul Titulescu” (Ponta), „Trădoiu” (Predoiu), „Geoană Virginul”, „Răzgândeanu”, „Motocicleanu” (Tăriceanu), „Doamna Pufulete” (Adriana Săftoiu), „Frankenstein” (Stolojan), „Căcărău” (Crin Antonescu), „Livache” (Liviu Negoiţă), „Egeria lui Stolojan” (Raluca Turcan), „Maimuţa curentată” (Gigi Becali) ş.a.m.d.

Dar folclorul nu se opreşte aici; produce sintagme care legitimează ziceri, comportamente, atitudini. Iohannis, alias „Arogantul”, este astfel subiectul versurilor: „Decât progresist vândut/ Mai bine un prefăcut”, sau „Foaie verde şi-un pişcot/ Klaus iar v-o trage-n bot!”

Dacian Cioloş nu este în pierdere de… audienţă: „Dacian e francmason/ Şi prieten cu Macron”. Şi una demnă de galeriile fotbalistice: „Cine este colo sus/ Decât USR cu Plus!”

Cea mai neaşteptată, prin conţinutul ei belicos, prin chemarea la luptă, chiar la desfiinţarea fizică a adversarului politic, este replica preşedintelui PNL, Ludovic Orban: „Luaţi parul şi daţi în liderii PSD!” Ce depăşeşte această „orientare” de prestaţia civilizată, cavalerească a lui Quintus!

Poate ne amuzam citind/aflând de trăsăturile electorale ale protagoniştilor (politicieni sau susţinători), dar nu-i deloc glumă faptul că ţara este continuu sub presiunea jocurilor de putere, pe faţă sau în culise, la tribună sau la… DNA!

Normalul este pus sub semnul derizoriului. Este vremea parului: „luaţi parul!”

Distribuie pe Facebook