
Începând cu 1 ianuarie 2026, antreprenorii și profesioniștii care apelează la serviciile Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) vor trebui să scoată bani din buzunar pentru operațiuni care până acum erau gratuite. Ministerul Justiției a lansat în consultare publică un proiect de lege ce introduce noi taxe pentru activitățile ONRC, cu scopul de a eficientiza și digitaliza serviciile oferite.
Ce taxe vor fi aplicate pentru înregistrări la ONRC
Una dintre cele mai importante modificări este introducerea unei taxe de 200 de lei pentru depunerea cererilor de înregistrare, indiferent dacă sunt realizate înainte de începerea activității, în timpul desfășurării acesteia sau la încetarea ei.
Această taxă se aplică pentru orice solicitare de înscriere a actelor și faptelor ce trebuie consemnate în registrul comerțului.
Costuri pentru rezervarea denumirii și transmiterea actelor
Proiectul prevede și taxe suplimentare pentru alte servicii uzuale.
Verificarea disponibilității și rezervarea denumirii firmei va costa 20 de lei. Totodată, transmiterea actelor către Monitorul Oficial al României va fi taxată cu 10 lei. Aceste sume se vor aplica pentru fiecare solicitare în parte.
Reduceri pentru cei care folosesc platforma online ONRC
Pentru a încuraja digitalizarea, cei care depun cererile prin portalul online al ONRC vor beneficia de reduceri.
Taxele vor fi înjumătățite pentru înregistrări, rezervări de denumire și alte solicitări depuse în format electronic. Astfel, în loc de 200 de lei, costul unei cereri online va fi de doar 100 de lei, ceea ce face această opțiune mai atractivă pentru antreprenori.
Plata acestor taxe va putea fi efectuată prin următoarele metode:
- prin platforma online a ONRC;
- prin POS, la sediile ONRC;
- prin virament bancar în contul ONRC deschis la Trezoreria Statului;
- în numerar, la ghișeul/casieria ONRC.
Ajustare anuală în funcție de inflație
Un alt aspect important este că aceste taxe nu vor rămâne fixe. Ele vor fi actualizate anual, în funcție de rata inflației, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Justiției.
Aceste modificări sunt de interes nu doar la nivel național, ci și pentru argeșeni, întrucât afectează direct costurile și procedurile antreprenorilor din județ care interacționează cu Registrul Comerțului.






































