Octavian Florian Oprea, director adjunct al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeş, Ştefan Vulparu, fost inginer în cadrul aceleiaşi sucursale şi asociat la SC Asnet Telecom, şi Florin Nicolae Stoian, asociat la aceeaşi firmă, au fost arestaţi preventiv, anul trecut, pentru fapte de corupţie. Ulterior, cei în cauză au fost plasaţi în arest la domiciliu. Recent, Tribunalul Argeş a decis înlocuirea acestei măsuri preventive cu controlul judiciar.
Vă reamintim că, în iulie 2015, Octavian Florian Oprea, Ştefan Vulparu, Florin Nicolae Stoian au ajuns după gratii acuzaţi de procurorii DNA de corupţie. Potrivit anchetatorilor, în calitate de director, în 2011, al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeş, Florian Oprea ar fi atribuit două contracte de implementare a unui proiect firmei Asnet Telecom, la care erau asociaţi Ştefan Vulparu şi Florin Nicolae Stoian cu încălcarea prevederilor legale şi a regulamentelor sucursalei. Prejudiciul produs societăţii se ridică la peste la 637.000 lei. În noiembrie 2015, arestul preventiv a fost înlocuit cu arestul la domiciliu, măsură care a fost menţinută zece luni. La sfârşitul săptămânii trecute, judecătorii au admis cererile depuse de inculpaţi şi au dispus plasarea celor trei sub control judiciar. Pe perioada derulării procesului, împricinaţii trebuie să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, să informeze orice schimbare a locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv Poliţia Curtea de Argeş, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori sunt chemaţi. De asemenea, ei nu au voie să părăsească ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată, să nu se deplaseze la sediul Hidroelectrica, să nu se apropie de ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunilor, de martori, de experţi sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu acestea, direct sau indirect, pe nicio cale. În cazul că vor fi încălcate obligaţiile, măsura controlului judiciar poate fi revocată şi înlocuită cu încarcerarea.
În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată Constantin Metehoiu, fost director al Hidrocentrale Curtea de Argeş, Nicolae Arman, fost director tehnic la SC Filiala pentru Reparaţii şi Servicii Hidroserv Curtea de Argeş, Emil Nicolae Vasile Stăticescu, fost şef serviciu comercial la aceeaşi filială, Vasile Oae, şef al laboratorului Metrologie – PRAM din cadrul aceleiaşi companii.
De asemenea, au mai fost deferiţi justiţiei Teodor Dima, Bogdan Alexandru Metehoiu şi Vlad Alexandru Dragu.
Val. NICOLAU