6 posturi sunt scoase la concurs la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, prin încadrare directă din sursă externă. Înscrierile se fac on-line, la unitatea de poliție la care a scos posturile la concurs, până pe 28 decembrie 2020.
Sunt scoase la concurs prin încadrare directă, din sursă externă, în cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, 3 posturi de agenți, 2 posturi cu specializarea de medic veterinar și o funcție de ofițer de poliţie.
Înscrierile se fac on-line, până la data de 28 decembrie 2020. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente.
Având în vedere că proba scrisă a concursului va avea loc la aceeași dată pentru toate posturile scoase la concurs, la nivel național, candidații vor putea susține proba doar pentru ocuparea unui singur post dintre cele scoase la concurs.
Înscrierile se fac în perioada 18-28.12.2020, pe baza cererii de înscriere însoțită de documentația solicitată, exclusiv în format electronic, la adresa disponibilă în anunțul de concurs. După data de 28.12.2020, orele 16:00, înscrierile nu vor fi luate în calcul.
Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiții de participare, documente necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor, la nivelul județului Argeș, puteți accesa la adresa: https://ag.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs/anunt-concurs-sursa-externa-agenti-biroul-pentru-protectia-animalelor .
De asemenea, informații despre toate încadrările de personal la nivel național, prin încadrare din sursă externă sau trecere în corpul ofițerilor, puteți accesa la adresa: https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs .
Un Comentariu
Anonim
Cati dintre politisti au fost angajati dupa aceste criterii? Vedeti ce posturi si conditii sunt puse la Arad.