Locuințe gratuite pentru tineri într-o comună din județul Argeș.
Primăria Hârsești a demarat construcția locuințelor de tip nZEB pentru tineri, respectiv locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ care își vor desfășura activitatea pe teritoriul comunei. Lucrările sunt finanțate prin PNRR – Componenta C 10 Fondul Local și prevăd construcția a 24 de apartamente eficiente din punct de vedere energetic.
Terenul propus pentru realizarea locuințelor se află pe strada Câmpului, acesta fiind cadastrat și deservit de utilități (apă, canalizare, asfalt).
Prioritate la ocuparea locuințelor vor avea familiile tinere, tinerii cu vârsta până în 35 de ani, cu condiția să aibă un loc de muncă stabil. Locuințele vor putea fi atribuite și specialiștilor din sănătate, învățământ care își vor desfășura activitatea pe teritoriul comunei și vor deservi populația din Hârsești.
Investiția vizează atragerea tinerilor care lucrează peste hotare, tineri pe care încercăm să-i aducem acasă. Beneficiarii primesc o locuință cu titlu gratuit, practic le asigurăm o bază în viață. Încercăm să sprijinim tinerii. De curând am depus un al doilea proiect pentru construcția de locuințe de tip nZEB, cu o valoare de finanțare de 2 milioane de euro. În cazul acestora avem și o componentă socială, în sensul că la beneficiari se încadrează și persoanele cu venituri reduse.
Locuințele ar urma să fie construite tot pe strada Câmpului, lângă cele actuale, să creăm astfel un complex rezidențial pentru tinerii care se stabilesc în comună”, precizează primarul Ionel Moloiu. Comuna Hârsești este singura din județul Argeș care a depus un astfel de proiect în ultima etapă de finanțare lansată de PNRR.