În ultimele zile ale săptămânii trecute, pompierii argeşeni au fost solicitaţi să acţioneze pentru lichidarea mai multor incendii, dintre care trei ne-au reţinut atenţia.
Stinse după nouă ore
Mai întâi, o autospecială cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi un autocamion de intervenţie cu două motopompe de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş au intervenit în comuna Corbi, satul Stăneşti, alături de un echipaj de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Domneşti pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă.
În momentul sosirii la faţa locului, echipele de stingere au constatat că focul ardea în dezvoltare şi cuprinsese casa de locuit cu parter şi mansardă construită din panouri de OSB pe structură de lemn. Acţiunea echipajelor a durat aproximativ nouă ore şi a fost extrem de dificilă având în vedere faptul că drumul impracticabil a făcut imposibil accesul autospecialelor, iar alimentarea cu apă s-a realizat din fântânile din apropiere, precum şi din Râul Doamnei, pompierii realizând un releu de motopompe legate între ele. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unei femei de 75 de ani care făcuse atac de panică, dar septuagenara a refuzat să fie transportată la spital. Cu toate eforturile depuse, au ars casa pe o suprafaţă de 100 mp, mobilier şi obiecte de uz casnic, iar din primele verificări rezultă că incendiul a izbucnit din cauza unui coş de fum amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile.
Foc la o casă de vacanţă
Sâmbătă după-amiază, trei autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat de la Detaşamentul de Pompieri Mioveni s-au deplasat la Mărăcineni, unde luase foc o casă de vacanţă. La sosire, echipele de intervenţie au constatat că flăcările se manifestau cu forţă la acoperişul casei construite din lemn pe aproximativ 100 mp suprafaţă şi ameninţau să se extindă. Au ars acoperişul locuinţei, tavanul şi aparatură electrocasnică. Din cercetări a rezultat că incendiul a fost cauzat de burlanul de fum neprotejat termic şi amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile. Imobilul era asigurat, dar se pare că poliţa de asigurare a fost distrusă de foc.
Scânteile au aprins o magazie
Tot sâmbătă după-amiază, un echipaj de pompieri militari de la Garda de Intervenţie Topoloveni s-a deplasat la Priboieni, de unde se primise apelul că într-o gospodărie a izbucnit un incendiu. Echipele de stingere au constatat că luase foc o magazie din curtea unui localnic şi au ars un metru cub de material lemnos şi o porţiune din acoperişul anexei. Din verificări a rezultat că incendiul, care putea ajunge la casa de locuit aflată în apropiere, a fost cauzat de scânteile purtate de vânt de la un foc aprins în spaţii deschise şi lăsat fără supraveghere deşi afară bătea vântul.
Val. NICOLAU