Echipaje ale ISU Argeş s-au deplasat în această dimineaţă de urgenţă la un apartament din Câmpulung, cartier Rotunda. Un locatar din blocul 1, sc.A, a anunţat o explozie la un apartament.
La faţa locului au intervenit două autospeciale şi un echipaj SMURD.
Pompierii au confirmat explozia, observând un apartament afectat (uşi şi geamuri smulse). Explozia nu a fost urmată de incendiu.
Proprietarul, Victor S., de 76 de ani, a suferit arsuri de gradul I şi II la nivelul mâinilor, al feţei şi al căilor aeriene. Septuagenarul a fost transportat mai întâi la Spitalul Câmpulung, iar de aici a ajuns la Spitalul Judeţean şi urma să fie transferat la o secţie de arşi a unui spital din Bucureşti.
Din câte se pare, explozia a fost cauzată de o acumulare de gaze. Proprietarul apartamentului ar fi modificat neautorizat o sobă cu lemne în una pe gaz, în care a montat un arzător. Furnizorul de gaz a întrerupt temporar alimentarea blocului până la remedierea avariei şi în cauză a fost întocmit dosar penal.
FOTO – UPDATE