Un incident de-a dreptul stupid a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, după ce un bărbat care se căţărase pe o grămadă de lemne şi-a pierdut viaţa.
O ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti a intervenit la Budeasa, pentru a acorda ajutor unui pacient rănit grav la cap. Este vorba despre Constantin F., de 77 de ani, pe care paramedicii l-au găsit în stop cardio-respirator cu traumatism cranio-cerebral major şi au demarat procedurile de resuscitare. S-a solicitat sprijinul ambulanţei SMURD de terapie intensivă mobilă care a continuat menevrele, dar din păcate septuagenrul nu a putut fi salvat.
Din primele verificări s-a stabilit că bărbatul, care era în curtea casei, se urcase într-o autoutilitară Ford încărcată cu lemne şi începuse să le descarce. După ce a dat jos o parte din materialul lemnos, şoferul i-ar fi zis să coboare sau să se ţină bine fiindcă trebuie să mute maşina, dar omul nu a ascultat.
În momentul când vehiculul s-a pus în mişcare, Constantin F. s-a dezechilibrat, a căzut şi s-a lovit extrem de puternic cu capul de un corp dur rămânând nemişcat. Echipa medicală a fost nevoită să declare decesul, iar în cauză a fost deschis dosar penal.