În România, a face miting a devenit o obişnuinţă. Vă veţi întreba: de ce iese lumea în stradă? Răspunsul, într-o societate cu o democraţie consolidată, este, de obicei, acesta: pentru a corecta decizii guvernamentale injuste, mai puţin argumentate sau de-a dreptul impopulare. Zilele acestea, presa informează despre protestul antivaccin.
Nu sunt medic, dar sunt tată. De pe această poziţie de părinte încerc – şi eu – să înţeleg de ce, deodată, vaccinurile au devenit aproape un subiect politic: libertatea de a opta, în faţa obligativităţii vaccinării.
Medicii sunt, în marea lor majoritate, de părere că a nu vaccina copilul este o decizie care poate să afecteze grav viitorul acestuia. Ei cred că, dacă în multe privinţe părinţii nu iau mereu cele mai bune decizii în legătură cu odraslele lor, de data aceasta a nu vaccina copilul este o culpă pe care o va plăti acesta din urmă, când va dobândi o boală nevindecabilă, sau greu vindecabilă, sau sechele care-l vor face inapt în societate. Cei care se opun vaccinării dau vina şi pe producătorii de medicamente. Marile companii farmaceutice înregistrează profituri uriaşe de pe urma vânzării medicamentelor. Este, într-adevăr, un veritabil dopaj: să slăbeşti, să te îngraşi, să n-ai cârcei, să tratezi genunchiul, negul, să…
Se face publicitate medicamentelor, mai abitir decât în legătură cu trebuinţele zilnice! Este o gălăgioasă invitaţie spre… automedicaţie!
Distribuitorii nu se lasă nici ei mai prejos. Cu inspiraţie, alegi un medicament, devii distribuitor unic şi te… îmbogăţeşti.
De multe ori, nu poţi intra în cabinetele medicilor, pentru că nişte tineri le prezintă acestora noutăţi, medicamente-miracol, de ultimă generaţie care le înlocuiesc pe cele vechi. Lanţul concurenţial nu se opreşte niciodată!
Pentru că la noi este greu să-ţi susţii punctul de vedere argumentând în faţa unor voci ridicate, aş vrea să vă fac atenţi asupra unor nuanţe pe acest subiect. Reluăm, sper cu folos, nişte întrebări care au apărut în presa franceză (Le Monde, „Refuz de vaccinare: sancţiunile vor fi înăsprite?”) în legătură cu vaccinurile.
Ele sunt puse după ce autorul face un excurs prin legislaţia franceză. Iată-le: 1. Justiţia franceză a recunoscut legătura între scleroză în plăci şi vaccinul împotriva hepatitei B?; 2. Obligaţia vaccinării este contrară drepturilor pacientului?; 3. Dacă toată lumea este vaccinată, de ce vaccinurile devin obligatorii?; 4. De ce să te nelinişteşti de aluminiu din deodorante şi nu de cel din vaccin?; 5. Suedia a respins obligaţia vaccinării din cauza „gravelor probleme de sănătate”? 6. Vaccinurile sunt „contaminate de nanoparticule toxice”?; 7. Este cu adevărat periculos să spargi o fiolă de vaccin?; 8. Vaccinul contra papillomavirus va deveni obligatoriu?; 9. Vaccinurile conţin „porc, câine şi foetus uman”?; 10. Există agenţi antifertilitate în vaccinurile trimise în Africa?; 11. Alăptarea poate să înlocuiască vaccinurile în cazul nou-născuţilor?; 12. Multiplicarea vaccinurilor dăunează imunităţii copilului?; 13. Bill Gates a declarat că vaccinurile sunt cea mai bună soluţie să faci să scadă populaţia?
Francezii dezbat şi ei problema celor 13 vaccinuri obligatorii şi amintesc despre responsabilitatea părinţilor, despre a-i amenda sau nu pe opozanţi, despre obligaţiile legale în legătură cu compromiterea sănătăţii, securităţii copilului. Parcă o dezbatere calmă, pertinentă, în care medici, producători şi părinţi să-şi spună responsabil cuvântul, ar fi mai folositoare decât un miting!