Aşa cum v-am informat, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Piteşti, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, i-au reţinut pe Cristian Florin P., de 40 de ani, din Piteşti, respectiv Valeriu U., de 55 de ani, din Câmpina, Prahova, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de fraudă informatică şi acces ilegal la un sistem informatic, precum şi de folosirea într-o sală de jocuri a unui dispozitiv pentru alterarea elementelor de şansă şi metodelor de selecţie a aparatelor de joc.
Prinşi în flagrant
Potrivit anchetatorilor, începând cu luna martie 2017 până în prezent, cei doi, cu ajutorul unei alte persoane şi cu complicitatea unor operatori din săli de jocuri, ar fi alterat şansele de câştig ale unor aparate de jocuri de noroc, obţinând câştiguri ilicite evaluate până în acest moment la peste 85.000 lei. Pentru probarea activităţii infracţionale, în seara de 11 februarie, pe raza judeţului Timiş a fost organizată o acţiune de prindere în flagrant a suspecţilor în timp ce se aflau într-o sală de jocuri, unde unul dintre cei doi obţinuse un câştig de peste 15.000 lei prin utilizarea metodelor amintite.
Au ieşit din arest
Pe 12 februarie, oamenii legii au efectuat patru percheziţii la locuinţele celor în cauză, din Piteşti şi din Câmpina, ocazie cu care au fost descoperite şi ridicate sume de bani şi bunuri, mai exact aproape 18.000 lei, peste 1.500 euro, telefoane mobile, cartele SIM, micro-căşti bluetooth, suporţi de memorie, dispozitive electronice artizanale de programare a componentelor electronice ale aparatelor de jocuri de noroc. Prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş cu propunere de arestare preventivă, indivizii au fost plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile şi deja au ieşit din arest şi au plecat acasă.
Un Comentariu
Anonim
Cel mai bine ar fi să desfințați păcănelele și jocurile de noroc.