Cu ceva mai mult de cinci ani în urmă, DN 73 Piteşti – Câmpulung era cunoscut drept „drumul ruşinii naţionale”, din cauză că gropile şi denivelările îl făceau aproape impracticabil. De starea dezastruoasă în care se găsea respectiva cale rutieră erau nemulţumiţi nu doar cei care circulau de la Piteşti către municipiul de la poalele Mateiaşului, ci şi, sau mai ales transportatorii care mergeau spre şi dinspre compania Dacia de la Mioveni. În repetate rânduri reprezentanţi ai uzinelor Dacia şi ai firmelor de transport s-au adresat decidenţilor cerând să intervină pentru refacerea acestui drum, mergând până acolo încât au ameninţat cu blocarea DN 73.
Până la urmă, acum vreo doi au demarat lucrările de reabilitare. Într-o primă fază a fost complet refăcut tronsonul de patru kilometri dintre Mărăcineni şi sensul giratoriu de la intersecţia cu DN 73 D care duce la Dacia, respectiv Mioveni. Apoi, lucrările au fost reluate astă-primăvară până la Câmpulung, iar oficialii CNADNR, care săptămâna trecută au făcut o vizită în Argeş la solicitarea deputatului social-democrat de Argeş Cătălin Rădulescu, vicepreşedinte al Comisiei de Transporturi din Camera Deputaţilor, şi a preşedintelui Consiliului Judeţean, Dan Manu, au promis că execuţia va fi finalizată în septembrie 2016. La această dată şoseaua arată cu totul altfel, se circulă în condiţii dintre cele mai bune şi mai e de lucru în zone de poduri, podeţe şi traversări de cale ferată, unde sunt instalate semafoare electrice pentru dirijarea traficului. Să trăim s-o vedem şi pe-asta şi pe urmă om mai discuta. În acest context, ieri-dimineaţă, CNADNR a anunţat că a ridicat limita de viteză pe DN 73 de la 50 km/h la 70 km/h între kilometrii 7 şi 11, respectiv de la Mărăcineni până la sensul giratoriu către uzinele Dacia.
Val. NICOLAU