Mi se întâmplă mai rar să dau ceasul biologic înapoi, dar săptămâna trecută am trăit o experienţă minunată: m-am simţit din nou elev! Am fost la Câmpulung, la tabăra naţională, de cinci zile, de fapt, un concurs al „Gazetei Matematice”, sub semnul, început în 2010, a ceea ce a rămas brand, „Viitorii olimpici”. Peste 200 de elevi din toată ţara, începând din clasa a IV-a, îndrăgostiţi de acest univers al matematicii, s-au întrecut în a stăpâni tainele unei discipline aparte. Copii luminoşi, cu priviri inteligente, deştepţi, pasionaţi, ucenici cu ambiţii de a deveni, la rândul lor, maeştri, aşa cum le insuflă mereu această stare profesorul Radu Gologan, coordonatorul loturilor olimpice ale României, preşedintele Societăţii de Ştiinţe Matematice din România. Cu prestanţa sa, convinge când spune că „matematica nu este disjunctă de cultură; face parte din ea”.
Proiectul său, început în 2010, când SSMR a împlinit o sută de ani – „Anul Matematicii în Şcoala Românească” – a rodit miraculos în aceste speranţe ale ştiinţei, sub semnul „Viitorii olimpici”. Mai rar să vezi o aşa comuniune caldă, benefică, între profesorii de matematică şi elevi. Îţi aduci aminte de spusele lui Nichita Stănescu despre profesorul de matematică: „Urât până la lacrimi sau iubit cu patimă, indiferent niciodată”.
Semnificativ mi s-a părut faptul că acest concurs a avut loc în oraşul unde s-a născut matematicianul-poet Dan Barbilian (Ion Barbu). Este firesc să înţelegi de ce el a spus că „Matematicile pun în joc puteri sufleteşti care nu sunt mult diferite de cele solicitate de poezie şi arte”. Ca student, îmi amintesc de seminarele cu asistentul Nicolae Manolescu, în care descifram poezia barbiliană ca „joc secund” şi făceam atâtea trimiteri în poezie, analizând „Riga Crypto şi lapona Enigel”.
Aceşti copii – care au socotit tabăra drept cea mai frumoasă vacanţă a lor – merită respect. Dacă generaţia mea mai are vreo speranţă despre mersul României, apoi aceasta nu vine de la diriguitorii de azi, de la politicieni – tot mai înstrăinaţi de ţară, dispreţuitori de neamul lor şi obedienţi până la dispreţ (din partea noastră) faţă de străini – ci de la aceşti copii! Sunt sigur – şi vă invit pe cei mai tineri să verificaţi prin ani – că dintre cei peste 200 de copii vor ţâşni minţi luminate, lideri de altă factură decât cei de azi, oameni care să mişte ţara! Aşa i-am „citit” eu, emoţionat şi de faptul că o fiinţă dragă mie, care a deschis ochii de 11 ani sub privirile mele, a luat primul mare premiu al ei, la „mate”, din mijlocul copiilor de aceeaşi vârstă. A început un drum lung şi anevoios, ca şi toţi participanţii entuziaşti din această tabără, unde s-au simţit în vacanţă studiind, dând teste, susţinând examene orale şi chiar… predând.
Este grea matematica? Revedeţi, mai sus, ce a zis Nichita. Meditaţi la ceea ce afirma Galileo Galilei: „Matematica este limba cu care Dumnezeu a scris universul”. Nimic nu se mai poate fără matematică: de la lucrurile cele mai simple, până la dinamica, fără egal, a domeniului IT şi la cucerirea Cosmosului. Da, domnule Pitagora! Ce actual sunteţi: „Lumea este condusă de numere!” Ce zi minunată am trăit eu, filologul, printre cei care şi-au propus, de mici, să stăpânească aceste numere dătătoare de viaţă!
Traian ULMEANU
