Advertisement
Piaţa Primăriei Piteşti a fost plină pe 1 iunie de copii şi părinţi dornici să o vadă pe viu pe Lidia Buble, îndrăgita artistă care a reuşit să pună pe jar publicul. Pe o scenă amenajată aproape de fântâna muzicală arteziană din centru, Lidia Buble şi dansatoarele sale au adus în prim-plan hituri bine plasate în topuri şi, pentru o oră, au captat atenţia tuturor. La final, diva a acceptat bucuroasă o sesiune de autografe pentru cei mici. Este pentru prima dată când de Ziua Copilului se organizează un spectacol cu o vedetă consacrată, acţiunea fiind una reuşită. În rest, cei mici au putut vedea pe parcursul zilei şi prestaţii ale unor copii de la Centrul Cultural şi de la Palatul Copiilor care, cine ştie, sunt stelele de mâine. De asemenea, la Grădina Zoologică accesul celor mici a fost gratuit, iar bazinele în aer liber s-au deschis (s-a dat start sezonului estival).
Claudiu DIŢA
Advertisement