Revoltată că poliţiştii din România nu-şi primesc drepturile, începând de marţi, 1 august, Cecilia Marilena Tatia, comisar-şef în rezervă, liderul Filialei Argeş a Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) şi reprezentant al Biroului Piteşti, a intrat în refuz de hrană (greva foamei) pe timp nelimitat chiar în faţa Palatului Victoria, unde-şi are sediul Guvernul României. Ieri dimineaţă, Tatia s-a întâlnit cu conducerea FSNPPC, reprezentată de preşedintele Dumitru Coarnă, secretarul general Neculai Isache, vicepreşedinţii Marius Ionescu şi Mihai Zlat şi de preşedintele Biroului Teritorial al SNPPC Sector 1 Bucureşti, Dumitru Istrate.
Decisă să nu cedeze
Revendicările care stau la baza acestui gest extrem de protest vizează cu precădere atitudinea factorilor decidenţi de la nivelul Executivului, prin ministerele de resort, faţă de problemele majore care afectează activitatea poliţiştilor, drepturile profesionale şi economico-sociale ale acestora şi ale personalului contractual din Ministerul de Interne. Ieri, Cecilia Tatia ne-a declarat: „Sunt hotărâtă şi nu voi ceda. Ca reprezentant al poliţiştilor care nu au întrerupt activitatea, în fiecare dimineaţă la ora 8 vin în faţa Guvernului şi stau opt ore cât e programul de lucru al angajaţilor. Ori se acordă aceleaşi drepturi salariale pentru toţi bugetarii din Sistemul Naţional de Ordine Publică şi Siguranţă Naţională (SNOPSN), ori pleacă cele două ministre, Carmen Dan şi Olguţa Vasilescu, pentru că nu au înţeles şi nu vor să înţeleagă rolul poliţistului în România, doar simulând consultarea şi dialogul social cu SNPPC”.
Nu e singură
După Cecilia Tatia, un alt lider SNPPC, şi anume Cristi Rada, vicepreşedintele Biroului teritorial din cadrul Poliţiei Gorj, a ales să recurgă şi el la acelaşi gest radical şi protesteată la Târgu Jiu, chiar în sediul poliţiei judeţene, fără întreruperea serviciului. Şi el reclamă finanţarea necorespunzătoare a sistemului de ordine publică, logistica deficitară care nu asigură corespunzător protecţia fizică (veste antiglonţ/antiînjunghiere, arme neletale pentru imobilizare şi autoapărare etc), salarizarea necorespunzătoare raportată la riscurile profesionale şi nevoile de trai ş.a. „În semn de respect şi solidaritate cu ceilalţi colegi din cadrul SNPPC, începând cu ora 8 a zilei de 1 august intru în refuz de hrană cu executarea serviciului pe termen nelimitat. Poliţistul este un bun al statului român! România, ocroteşte-l şi redă-i demnitatea. (…) Redaţi demnitatea şi respectul Poliţiei Române!”, se menţionează pe pancarta protestatarului.
Revendicări
Concret, protestatarii reclamă finanţarea necorespunzătoare a sistemului de ordine publică, nealocarea de resurse logistice la dispoziţia unităţii şi a poliţiştilor operativi, care asigură efectiv climatul adecvat de linişte şi siguranţă socială, fapt care influenţează negativ intervenţia promptă şi eficientă a acestora, în sprijinul cetăţenilor şi în aplicarea legii, deficitul de personal care conduce la suprasolicitarea fizică şi psihică afectând siguranţa în muncă şi capacitatea de protecţie personală a poliţiştilor în raport cu factorii criminogeni, salarizarea inadecvată, neadoptarea cadrului legal necesar, care să asigure premisele diminuării faptelor de agresiune îndreptate împotriva personalului MAI. În altă ordine de idei, ţinând cont de agresiunile la care au fost supuşi unii poliţişti, inclusiv uciderea, SNPPC mai solicită ca ultrajul şi ultrajul judiciar să nu mai fie pedepsite cu amendă penală şi sancţiunea penală să fie înăsprită, mărirea limitelor de pedeapsă în cazul infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, introducerea în Codul penal a infracţiunii de obstrucţionare a organelor de ordine publică şi siguranţă naţională, eficientizarea sistemului de executare a amenzilor, asigurarea asistenţei juridice a poliţistului-victimă în cazul infracţiunilor care au avut loc în timpul sau în legătură cu serviciul, aplicarea cu fermitate a legii prin reacţia imediată şi prezenţa obligatorie a procurorului la faţa locului în cazurile de ultraj şi dispunerea de măsuri în consecinţă.
Nemulţumirile, comunicate decidenţilor
Din comunicatul primit de la Biroul Executiv al SNPPC am reţinut că toate problemele şi deficienţele sistemului poliţienesc, care fac obiectul legal al activităţii sindicale, au fost prezentate, în scris, încă de la începutul acestui an, factorilor decidenţi ai statului, cărora li s-a solicitat să fie soluţionate corespunzător în raport cu interesul social şi cu drepturile angajaţilor MAI. De asemenea, în repetate rânduri, SNPPC a atras atenţia oficial, prin adrese scrise, asupra celor mai importante probleme, factorilor decidenţi ai statului, începând de la Preşedinţie, Guvern, Parlament şi terminând cu MAI, cu care a şi intrat în conflict deschis de muncă încă din prima parte a acestui an, când a organizat, legal, pichetări şi mitinguri în Capitală şi în alte oraşe din ţară. Din păcate situaţia a rămas neschimbată, aspect care a intrat şi în atenţia premierului Mihai Tudose. „Sindicatele din Poliţie au avut dreptate prin faptul că după legea salarizării a mai apărut o ordonanţă, în Parlament s-a scăpat ceva şi legea care a avut ca scop să egalizeze şi să regleze nişte lucruri, a ieşit strâmbă. Şi era din nou decalaj între militari pe diverse ministere şi în cadrul lor anumite lucruri nu erau bine aşezate. Încercăm şi aceste lucruri să le rezolvăm tot săptămâna asta”, a declarat primul ministru.