Licuriciul – Ziarul Argeşul

L-am văzut prima dată licărind în curte, la țară, când se înserase. L-am urmărit curios, ca-n copilărie, când, ne spunea tata, e semn că s-a copt grâul la vale. Chiar, s-o fi copt? Că, la noi, în zona de sub munte, nu mai pune nimeni grâu. Aproape că nici porumb. Că nu mai rentează. Vin cei de la vale, cu sacii de grâu și de porumb, la mai toate târgurile. Mari și mai mici. De la Curtea de Argeș, la Domnești, Stâlpeni și Câmpulung. Nu mai vând cu dublu’, cu merticul, ci cu sacul: 30 lei un sac de porumb de 30 kg.

„Încă o dată, viața la țară, în simplitatea ei, este superioară celei de la oraș”. Adevărat sau nu? Cel puțin așa scrie negru pe alb Natalie Haynes în „Ghidul antic al vieții moderne”. Și scrie asta citându-l pe Vergiliu, spre a sublinia dimensiunea eroică a agriculturii: „O, cât de fericiți sunt țăranii, dacă au idee cât sunt de norocoși”.

Fără îndoială, versiunea satului, așa cum o cunoaștem în „Georgicele”, este idealizată. Viața de azi la țară nu mai suportă comparație cu cea de acum două mii de ani. Nu doar la noi, ci și la italieni. De pildă, în zona Lombardiei, cea devastată de Covid, la Trevizo. Unde, cu câțiva ani în urmă, am fost, alături de Aldo Favretto, martor la „Turul Italiei” pe bicicletă. Am admirat atunci inteligența cu care viticultorii foloseau o perdea de apă cu dublu rost: să irige via și, totodată, s-o pună la adăpost de gerurile de peste iarnă. Vergiliu compara dispunerea plantației de vie cu o legiune pregătită de bătălie. Amândouă, și legiunea, și plantația, sunt îngrijite, ordonate și perfect dispuse în spațiu. Dacă reușești să-ți disciplinezi legiunea, vei putea dobândi victoria în război. Dacă vei cultiva via cu înțelepciune, vei dobândi vinul cel bun, care merită băut la vreme de pace.

Orice am spune, mâncarea rămâne o problemă. A lumii! Problemă care, cum scriam și luni, s-ar putea să treacă pe primul loc. Fie și ca o consecință a invaziei Covidului. Care, iată, nici n-a apucat să plece și se în toarce. Furios. Furios el, dar mai ales noi. Furioși și dezamăgiți. Că n-am scos-o la capăt, oricât am stat cuminți în casă. Că va trebui s-o rupem definitiv cu trecutul. Că nu prea mai pricepem ce se întâmplă în lume. Că virusul ăsta sau altul, precum și revoluția tehnologică ar putea să scoată multă lume de pe piața muncii. Mai ales tineri. Că și foamea continuă să ucidă, chiar dacă nu neapărat la noi în țară. Pe mapamond, în primele cinci luni ale anului, au murit totuși de foame, potrivit statisticii OMS, 3.731.427 de oameni. Și că s-ar putea să avem noroc, dacă vom rămâne măcar cu ce avem. Dacă nu reușim să facem față creșterii sărăciei pedalând serios pe creșterea economică. Mai ales în agricultură, unde avem, cum se spune, un pământ bun de pus pe pâine. Ca untul! Și, din păcate, ne cam batem joc de el.

Bine, bine, dar ce treabă au toate astea cu licuriciul? Păi, au, că mereu trebuie să ținem cont de cine e licuriciul cel mare și, deci, de cine trebuie să ascultăm? Când punem grâu, când punem porumb sau viță-de-vie, când mergem pe făgașul liberal ori pesedist, când ne izolăm sau ne păzim bătrânii, când are prioritate criza sanitară și când cea economică? Trump i-a îndemnat pe americani să-l voteze că va face din nou America măreață. Englezii au votat Brexitul visând să facă din Marea Britanie o putere independentă. Putin speră la rându-i să readucă la viață vechiul imperiu țarist.

Chinezii continuă și ei să se hrănească din ideologia marxistă importată din Europa. Visuri nostalgice? Poate da, poate nu. Dar visul nostru care este? Să avem de mâncare? Să scăpăm de Covid? Să relansăm economia? A câta oară? Unde e strategia națională? În ranița cui se află bastonul de mareșal?

Mă întrebam, duminică seara, dacă puneam mâna pe licurici – că m-am străduit să-l prind, ca-n copilărie – aflam? Cum arată viitorul. Ca-n comunism? Adică mic și negru. Nu se poate! E prea apocaliptic! Prefer mai degrabă poveștile electorale dinspre toamnă. Măcar ele mă adorm și tot mă aleg cu un ce profit. Ca-n pachetul liberal, livrat la domiciliu. Ce, nu l-ați primit încă? Nu vă pierdeți răbdarea! Vineeee! Pe Google, pe Facebook, pe Twitter, din ușă-n ușă. Ca să ne spună cum să facem față provocărilor viitorului. Potrivit voinței licuriciului cel mare.