Licitație pentru canalizare, etapa a III-a, la Schitu Golești
După ce în data de 25 mai conducerea Primăriei Schitu Golești a semnat cu Ministerul Dezvoltării contractul de finanțare prin Programul „Anghel Saligny”, lucrarea a fost scoasă la licitație. Este vorba de extinderea rețelei de canalizare etapa a III-a, în valoare de 17,08 milioane de lei, din care 16, 4 milioane de la Guvern, restul fiind co-finanțare.
„Investiția presupune 12,5 km de rețea pe străzile laterale din satele Schitu Golești și Lăzărești și toate străzile din satul Costiță, două module de epurare în trei trepte și două stații de pompare, la Burnești și Tănăsești. După finalizarea acestui obiectiv vom avea canalizare funcțională în 80% din localitate.”, a declarat primarul Vasile Miriță.
Foto descriptiv