Liceul Tehnologic „Dinu Brătianu” Ştefăneşti rămâne în istorie ca fiind liceul cu 0% promovabilitate la bacalaureatul 2018.
Trei candidaţi, trei picaţi
La prima sesiune s-au înscris 20 de absolvenţi, dar s-a lipsit în masă, aşa încât probele scrise au fost susţinute, fără succes, de un singur candidat care, din păcate pentru el, a picat examenul de maturitate. Jale mare şi după a doua sesiune: înainte de rezolvarea contestaţiilor, rata de promovare a fost tot zero! La bacul de toamnă, cu numai şase candidaţi înscrişi, doar trei dintre băncile de examen au fost ocupate de tot atâţia tineri care au avut curaj să-şi testeze cunoştinţele. Ghinion şi la a doua strigare: niciunul dintre participanţii la examenul de maturitate nu are motive „să dea de băut”, fiindcă au picat cu toţii (mediile au pornit, în jos, de la 5,43). O astfel de „performanţă” a fost atinsă şi în urmă cu câţiva ani.
Au schimbat „scorul” ruşinii
În vara acestui an, Liceul Tehnologic „I.C. Petrescu” Stâlpeni a înregistrat acelaşi procent ruşinos, de forma… covrigului. La a doua sesiune a bacalaureatului, trei candidaţi dintre cei 23 de elevi înscrişi au schimbat „scorul” ruşinii, reuşind să-şi ia „la mustaţă” diplomele de maturitate (mediile lor au fost între 6 şi 6,56).
În timpul anului şcolar am tras un semnal de alarmă cu privire la notele foarte mici obţinute de liceenii din clasa a XII-a. Altfel spus, la simularea bacalaureatului, cu subiecte unice pe ţară, nu au trecut pragul psihologic al mediei 5,99 cinci licee tehnologice din Argeş, acestea fiind cele din Costeşti, Mărăcineni, Stâlpeni, Ştefăneşti şi Topoloveni. Cu excepţia Ştefăneştiului, celelalte unităţi au înregistrat – de bine, de rău – câţiva bacalaureaţi, după susţinerea examenelor reale.
O concluzie e clară: cei mai mulţi dintre elevi ajung nepregătiţi la bacalaureat; reuşesc, însă, cu uşurinţă să obţină o diplomă de liceu, alături de o specializare, cu care să muncească în ţară sau în străinătate.
2 Comentarii
Boni
Nu era mai bună o ,,prefesională” cinstită?
Alegatorul
Aici este o adevarata pepiniera de parlamentari.