În calitate de coordonator, Liceul Tehnologic Costeşti a găzduit, în perioada 11-14 noiembrie, reuniunea transnaţională din cadrul unui proiect „Erasmus+”, având ca partenere unităţi de învăţământ din Bulgaria, Italia şi Turcia. La această întâlnire, profesorii români şi străini au pus cap la cap detalii privind managementul proiectului. „Schimbul de experienţă ne va ajuta să găsim metode sau strategii didactice noi, care la nivel internaţional duc la rezolvarea problemelor legate de discriminare şi stereotipizare, ştiut fiind faptul că în orice domeniu persoanele trebuie să aibă capacitatea de a-i acorda încredere aproapelui indiferent de etnie, de a-l simpatiza şi sprijini pentru o bună comunicare, colaborare şi incluziune socială într-o Europă diversă şi unită”, a rezumat profesoara Violeta Drăguş, coordonatoarea acestui proiect derulat în perioada septembrie 2016 – august 2018.
Mirela NEAGOE