Liceul “Dinu Lipatti” din Pitești a câştigat concursul Şcoala Viitorului.
Liceul de Arte “Dinu Lipatti” din Pitești a câştigat concursul “Şcoala Viitorului”, organizat de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
Laboratorul liceului va fi dotat cu tablete grafice, o tablă interactivă, iar profesorii vor fi specializaţi la cursuri în Germania. Pentru că au fost foarte multe proiecte bune depuse, juriul a decis să acorde și un premiu special unei alte instituţii de învăţământ din ţară.
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a provocat elevii din întreaga țară să participe la concursul național „Școala Viitorului” și să își imagineze cum arată o lecție într-o instituție de învățământ din viitor într-un proiect original și creativ.
Andrada Vlaicu, Andreea Ciobotea, Isabel Slabu, Alexandru Șerbănescu, Maria Georgiana Oncescu, Ana-Maria Șerban, Otilia Cârstea de la Liceul de Arte „Dinu Lipatti” din Pitești au reuşit să câștige competiţia prin utilizarea tehnologiilor de ultimă generație. Elevii au gândit un proiect prin care să facă orele de curs mult mai interactive şi mai interesante.
”Ne-a făcut pe noi, ca elevi, să vrem mai mult de la noi să obținem premiul cel mare în primul rând pentru noi și în al doilea rând pentru școală în sine”, spune Andrada Claicu, elevă.
”Elevii talentați ai Liceului de Arte Dinu Lipatti din Pitești au reușit să surprindă juriul și să ne încânte cu viziunea lor despre cum va arăta o lecție într-o instituție de învățământ din viitor”, a explicat Diana Marin, coordonatorul proiectului.
”Cei șapte care au lucrat pentru echipa acestui concurs s-au gândit la fiecare lecție în parte cum ar putea să folosească tehnologia și au găsit pentru fiecare disciplină o modalitate de a se ajuta de ochelari VR sau de realitate augmentată prin intermediul aplicațiilor din telefon”, spune Adina Baltă, profesor coordonator.
Câștigătorii concursului vor primi 26 de tablete grafice WACOM pentru utilizarea de către elevi și profesori în laborator, 1 tablă interactivă de ultimă generație Newline, dar și un training pentru profesorul coordonator și directorul școlii la sediul WACOM din Dusseldorf, Germania.
”Tot ce s-a adus aici o să devină un punct de atracție pentru copii, o provocare pentru profesori, pentru că niciodată nu suntem total pregătiți pentru noile achiziții. Învățăm în permanență și trebuie să-i învățăm și pe copii că trebuie să învețe permanent”, a declarat Romu Vlădău, directorul Liceului de Artă „Dinu Lipatti”.
Mai multe puteți citi AICI. https://www.antena3.ro/amp/liceu-arte-dinu-lipatti-pitesti-castigat-concurs-scoala-viitorului-707743.html