În timp ce campania din PNL îngroaşă orice limite, preţurile la bunuri alimentare şi servicii de primă necesitate au luat-o razna, „guvernul meu” este o entitate închisă care emite comunicate despre… fericirea românilor. Este de Kafka sau de Orwell! Am ales, de aceea, un subiect fierbinte cu adevărat: şcoala. Măcar aici se pot îndrepta lucrurile. Este o întrecere teribilă între Covid, ajutat, mai nou, de Delta, şi ministrul Învăţământului! Cine va avea prioritate la 13 septembrie, pandemia sau izgonitul elev, care ar reveni – susţine ministrul – la locul lui, adică în bancă, lângă profesorii care i-au lipsit, totuşi, atâta timp?
Învăţământul on-line, un fel de învăţământ la distanţă, a subţiat comunicarea normală, a subţiat interesul pentru pregătirea solidă, l-a pus pe profesor să renunţe la multe lucruri din strategia lecţiilor, iar pe elev l-a îndepărtat, practic, de pregătirea clasică, i-a diminuat chiar capacitatea de înţelegere, de asimilare a cunoştinţelor. Nu degeaba s-a observat că ne aflăm în faţa unei generaţii căreia, într-un fel, i s-a… furat şcoala!
Este normal ca învăţământul să fie mereu în atenţia societăţii. Este, însă, anormal ca învăţământul să fie supus mereu unor experimente care-l bulversează pe elev, care face din programa şcolară nu o coloană vertebrală a formării copilului/adolescentului, ci o „strategie” laxă, influenţată ba de fiecare nou ministru, ba de ingerinţe politice, ba de „inovatori”/ „modernizatori” ce-şi exersează ideile prin manuale alternative „deştepte” sau prin directive din afara domeniului. Mai mereu discuţiile au pornit de la programă: încărcată, descărcată de obiecte „inutile” sau prin mai puţine ore alocate. S-a ajuns ca, în locul unor autori, să apară chiar… Andreea Esca, o vedetă TV, dar nicidecum „far călăuzitor” al învăţământului…
În cântărirea ghiozdanului sau a orarului au intrat în dispută mulţi, eliminându-se adesea părerea autorizată a omului de la catedră. Reformele propuse i-au fost puse în cârcă, asupra lui exercitând presiuni părinţii, diverse ONG-uri, care l-au suit, practic, la catedră pe elev, şi politicul, prin numirea de directori în funcţie de fidelitatea partinică sau, şi mai direct, prin condiţionări de finanţare a şcolii… Toate acestea, pe fondul unei demonizări continue a şcolii, în numele unei calităţi neatinse. Acesta este însă un capitol atât de complex, încât nu se poate dezvolta, semnificativ, aici, în discuţie intrând calitatea profesorilor, interesul (mai) scăzut al elevilor pentru pregătirea lor, „fabricile de diplome”, seriozitatea examenelor etc.
Nu pot trece peste măsura – de salutat – de a pune la bac camere de supraveghere, un fel de hârtie de turnesol care a scos la iveală multe murdării…
Acum, învăţământul este realmente bombardat de fel de fel de sugestii: să se introducă educaţia cinematografică, educaţia sexuală, educaţia financiar-bancară, educaţia ecologică, educaţia privitoare la circulaţie, la tehnici de comunicare, educaţia nutriţională ş.a.m.d.
Nu le respingem, dar nucleul învăţământului ar suferi: nu este loc pentru „atâtea ore”, iar pe de altă parte se poate pune şi întrebarea – cum rămâne cu cultura generală, ce mai înseamnă ea azi, când abandonul şcolar și analfabetismul funcţional sunt realităţi peste care nu se poate trece?
Cum rămâne cu „România educată”, proiect în proprietatea preşedintelui Iohannis, nu al ministerului de specialitate? Nu-l respingem, desigur, observaţi însă că se insinuează, din start, „needucaţia”… Deocamdată, ar fi bine ca alianţa Covid – Delta să nu-i trimită, iarăşi, pe elevi în faţa calculatorului, departe de colegi, de profesori, într-o comunicare şubredă, care va avea – sigur – efecte în viitorul apropiat.
