Leul și celelalte monede de la marginea zonei euro nu au resimțit încă efectele negative ale crize care afectează economia multor țări emergente, provocată de scumpirea materiilor prime, urmare a aprecierii dolarului american.
Cotaţia lirei turcești și-a continuat ieri deprecierea atingând un minim al ultimului deceniu de 7,92 lire/euro.
La rândul ei, rupia indiană a atins un nou minim față de moneda americană, iar guvernul argentinian a suspendat vânzarea zilnică de dolari, proveniți din ajutorul financiar acordat de FMI pentru a stopa deprecierea pesoului care a înregistrat un minim istoric față de dolar, chiar dacă bancă centrală a Argentinei a majorat dobânda sa de politică monetară de la 40 la 45%.
Cursul euro a scăzut ușor de la 4,6607 la 4,6590, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,654 și 4,66 lei. Cotațiile de la ora se plasau în jurul valorii de 4,656 lei.
Leul s-a apreciat, în ciuda faptului că PIB-ul României a înregistrat, conform INS, o creștere de 4% pe serie brută şi de 4,2% pe seria ajustată sezonier, ceea ce infirmă proiecțiile guvernului.
Operațiunea de tip repo prin care BNR a împrumutat la începutul săptămânii băncile comerciale cu 4,162 miliarde lei, la o dobanda de 2,50% față de cele 10,5 miliarde lei ofertate în urmă cu două săptămâni, a echilibrat lichiditatea din piața monetară.
Pe acest fond indicele ROBOR la trei luni a scăzut de la 3,28 la 3,26% iar cel la șase luni a stagnat la 3,43%, la fel ca și cel la nouă care s-a oprit la 3,49% sau cel la 12 luni care a rămas la 3,55%.
Perechea euro/dolar scădea de la 1,1433 la 1,1385 dolari.
Aprecierea dolarului se datorează performanţei tot mai bune ale economiei americane şi intenţiei Rezervei Federale de a continua procesul de majorare a dobânzilor, ceea ce face ca activele financiare americane să devină tot mai atractive pentru investitori.
Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg scădea ieri la prânz la 6.027,20 dolari, față de 6.277,69 dolari la jumătatea zilei de luni.
Radu GEORGESCU, analist financiar-bancar