Încetinirea ritmului de depreciere a lirei turcești a permis monedelor de la marginea zonei euro sturcești recupereze o parte din terenul pierdut în ultimele două săptămâni.
Cursul euro a scăzut de la 4,6569 la 4,6483 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,647 și 4,656 lei. Cotațiile de la ora 14:00 se plasau în jurul valorii de 4,649 lei.
Media dolarului a coborât de la 4,0829 la 4,0737 lei, iar cotațiile lui fluctuau între 4,069 și 4,081 lei.
Fuga investitorilor după „refugii sigure”, precum francul elvețian sau yenul japonez, din cauza crizei prin care se află sistemul financiar din Turcia, s-a temperat ieri. Pe acest fond, moneda elvețiană se deprecia la 1,135 – 1,139 franci/euro, iar cursul ei a scăzut de la 4,1043 la 4,0891 lei.
În piața monetară, indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,27%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 3,44 la 3,43%. Indicele la nouă a scăzut la rândul său de la 3,51 la 3,50% în timp ce valoarea celui la 12 luni a stagnat la 3,56%.
Monedele aveau o evoluție ușor apreciativă față de euro. Cea poloneză se tranzacționa între 4,294 și 4,311 zloți iar cea maghiară între 322,7 și 324 forinți.
De la începutul anului euro s-a depreciat cu circa 5% față de dolar, în condițiile încetinirii ritmului de creștere a economiei din zonă. La aceasta se adaugă diferenţialul dintre dobânzile practicate de Rezerva Federală și BCE, care îi determină pe investitori să se retragă de pe plasamentele pe moneda unică.
Analiștii de la Deutsche Bank şi banca Nomura atrag atenția asupra posibilității că euro să scadă în următoarele săptămâni la un nivel de 1,10 dolari.
Euro se tranzacționa ieri între 1.1395 și 1,1442 dolari, investitorii având atenția îndreptată către simpozionul principalilor bancheri care se va desfășura la Jackson Hole (Wyoming, SUA).
Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg scădea ieri la prânz la 6.480,85 dolari.
Radu GEORGESCU, analist financiar-bancar