La Lerești, anul școlar a debutat în scenariul galben, cu incidență Covid-19 de 1,82 îmbolnăviri la mia de locuitori. Când a văzut datele de la Direcția de Sănătate Publică Argeș, primarului Marin Toader nu-i venea să creadă. Edilul-șef s-a mirat și s-a… crucit, întrucât constătenii săi au dat dovadă de responsabilitate, în localitatea pe care o cârmuiește vaccinându-se „30%, poate chiar 40%” din populația eligibilă. După ce Lereștiul și-a câștigat o poziție fruntașă în clasamentul imunizării active (prin vaccin), iată că întâmpină valul al patrulea al pandemiei cu teama de a suporta, din nou, anumite restricţii impuse de criza sanitară.
„1,82 la mie înseamnă că pe raza localității avem opt persoane infectate. Multe amănunte nu cunosc; ştiu că este vorba despre adulți, nu despre copii. La noi, anul de învăţământ a început cu toți școlarii și preșcolarii în bănci. Și cu profesorii la catedră. În jur de 300 de copii mari și mici sunt înscriși la cele trei unități din Lerești, Voinești și Pojorâta. Cu toții sunt dornici să vină la școală – și elevii, și cadrele didactice. Dacă vor fi nevoiți treacă în regim online, nu vor fi probleme, întrucât dispun de tablete, calculatoare, laptopuri etc”, a spus primarul Marin Toader.
Cele trei școli din comună sunt deocamdată deschise, însă se află sub anumite restricții privind măsurile sanitare de prevenire a răspândirii şi limitarea infectării cu virusul SARS-CoV-2. Primarul a afirmat că personalul școlilor este vaccinat în proporție de peste 90%.