În baza unei hotărâri judecătoreşti de punere sub interdicţie, tutorele administrează bunurile persoanei cu handicap şi o reprezintă pe aceasta în toate actele civile. Adrian Popescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Copiilor Handicapaţi Fizic România – Filiala Argeş, explică în următoarele rânduri o situaţie… hilară cu care se confruntă sute de argeşeni: printr-o anomalie a legii se poate comite un… fals la emiterea buletinului. Cum a ajuns domnul Popescu la această concluzie citiţi în ceea ce urmează.
Aşadar, o persoană tutelată, lipsită de capacitatea de exerciţiu, cu handicap grav, fără discernământ şi fără ştiinţă de carte, trebuie să îşi preschimbe cartea de identitate. Un copil sau un adult aflat în această situaţie nu poate să completeze singur-singurel nici măcar un singur spaţiu alb al unui imprimat necesar întocmirii unui document, atunci când tutorele său îl aduce la Evidenţa Populaţiei. Problema este rezolvată tot de tutorele care şi-a asumat din onoare şi devotament acest rol. El, tutorele, umple hârtiile cu informaţiile pe care, de fapt şi de drept, solicitantul, adică copilul sau adultul suferind, ar fi trebuit să le scrie cu mâna lui în foile oficiale (nume, prenume, adresă, dată de naştere etc).
„Tutorele scrie tot ce trebuie în numele persoanei tutelate, până aici sunt de acord, însă în formularul completat nu există niciun însemn care să-i permită tutorelui să facă acest lucru. Nu este trecut nicăieri termenul «tutore/persoană tutelată» pentru că legislaţia nu este adaptată la realitate. Din această cauză nu este deloc greşit când afirm că la emiterea cărţii de identitate se merge în… fals. În cazul preschimbării cărţii de identitate a unui bolnav fără discernământ ar trebui să existe la ghişeu formulare speciale pentru perechea tutore-persoană tutelată. Le recomand onor parlamentarilor de Argeş, deputaţilor şi senatorilor, să corecteze această anomalie, fiindcă stă în putinţa lor să adapteze/regleze legislaţia la realitate. Să-i provocăm pe toţi aceia care pot lua iniţiativa schimbării legislaţiei să adapteze formularistica la realitate! Este un semnal de alarmă petru clasa politică, dar şi pentru alte entităţi, precum Instituţia Prefectului, Ministerul de Interne, administraţia publică etc”, a spus preşedintele executiv al Asociaţiei Copiilor Handicapaţi Fizic România – Filiala Argeş.
Mirela NEAGOE