Aşa cum ciuma, holera şi variola au reprezentat boli endemice (de largă răspândire) în perioade istorice diferite, legioneloza se afirmă tot mai evident în epidemii în diverse părţi ale lumii, de la debutul mileniului trei.
Legionella pneumophila a intrat brusc şi dramatic în atenţia lumii medicale ca o epidemie de boli acute respiratorii semnalată în rândul membrilor Legiunii americane din Pensylvania, în iulie 1976. Denumirea de „boală a legionarilor” dată de presă misterioasei epidemii a fost însuşită şi de lumea medicală. S-a stabilit atunci că răspunzător de izbucnirea în masă a afecţiunii a fost sistemul de aer condiţionat al hotelului, transmiterea făcându-se pe cale respiratorie, prin inhalarea aerosolilor contaminaţi cu bacteria care proliferează periculos în instalaţia de umidificare a aerului. Germenul cauzal este larg răspândit în mediul acvatic şi poate provoca, prin inhalarea aerului contaminat cu el, două forme de boală la om.
– Forma pneumonică este cea mai gravă. După infectare se manifestă în două-zece zile cu: febră înaltă (peste 39 grade C), frisoane, vărsături, diaree, tuse uscată, dureri de cap şi musculare şi diverse tulburări neurologice, cu alterarea conştienţei. Letalitatea mare (10-30%) este determinată în parte şi de dificultăţile tehnice de stabilire a diagnosticului etiologic cu întârzierea sau chiar absenţa tratamentului ţintit.
– Febra de Pontiac este o infecţie nepneumonică, asemănătoare unei stări gripale cu febră de 39 grade C, evoluând trei-cinci zile şi putând cuprinde până la 95% dintre indivizii colectivităţii afectate.
Sursele (rezervoarele) de bacterii, depistate prin cercetări laborioase, efectuate în laboratoare bine dotate tehnic, s-au dovedit a fi: naturale (apele de suprafaţă, apele termale, apele minerale, solul umed din locurile excavate, ştrandurile cu apă încălzită în sezonul de vară) şi artificiale (turnurile de răcire a apei, instalaţiile de apă caldă din spitale şi hoteluri, instalaţiile de aer condiţionat cu temperaturi mai mici de 60 grade C, instalaţiile de umidificare ale climatizoarelor, echipamentele de tratament prin aerosoli din spitale, apa din conducte care a stagnat în rezervoare expuse la soare, bazinele de înot şi duşurile de tip jacuzzi folosite pentru hidromasaj, aparatele de climatizare şi condiţionare a aerului din apartamente şi autoturisme etc). În principiu, toate instalaţiile de apă caldă şi rece (inclusiv apă potabilă) care pot produce aerosoli fin dispersaţi de apă contaminată (duşurile, băile, dispozitivele de pulverizare ale aparatelor de aerosoli) pot transmite o cantitate de inocul infectant persoanelor expuse ocazional.
În legioneloza de călătorie, factorii de ordin fizic care favorizează infecţia sunt reprezentaţi de alterarea parametrilor aprovizionării cu aer condiţionat (mai ales în complexele hoteliere şi în transportul aerian), cu prezenţa de aerosoli infectaţi cu legionela. Este evident că modul de transmitere a bolii este pe cale aeriană, prin aerosoli contaminaţi cu Legionella.
Cu toată importanţa şi complexitatea problemei, lipsa de informaţie pe de-o parte şi tehnologia complicată şi costisitoare a diagnosticului etiologic pe de altă parte au făcut ca legionelozele să fie ignorate în ţara noastră. Diagnosticul bolii se face serologic, însă este costisitor şi, în afara Institutului Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială, se face numai în câteva centre din ţară, cu laboratoare utilate.
Extinderea bolii în colectivităţi diverse, odată cu emanciparea turismului mondial, este greu de apreciat. Măsurile practice de prevenire a infecţiei constau în dezinfecţia periodică a instalaţiilor de climatizare din apartamente şi din autoturisme (Câţi o facem?). Celelalte măsuri ţin de dotarea în sistemul hotelier, transportul aerian şi maritim şi spitale.
Oriunde şi oricând putem contracta această infecţie care, ignorată la debut şi netratată ţintit cu antibiotice, poate face victime.
P.S. Cei care se plimbă exagerat pe toate meridianele globului riscă să-şi piardă suflarea oriunde.
