Legea care dă prioritate la casele de marcat femeilor însărcinate și mămicilor, promulgată de președintele Klaus Iohannis.
Potrivit legii, femeile gravide și persoanele însoțite de copii mai mici de 5 ani vor avea prioritate la casele de marcat și la ghișee.
Mai exact, acestea vor putea intra în față la casierii, ghișee și case de marcat, atât în instituțiile publice, cât și în cele private.
Persoanele care nu respectă prevederile vor fi sancționate cu amenzi între 200 și 1.000 de lei.
Inițiativa aparține liberalilor.
Alina Gorghiu transmitea în urmă cu aproximativ o lună de zile: „Încă un lucru bun pentru mamele cu copii mici! Merită respectul nostru! O lege pe care mă bucur că am inițiat-o și semnat-o alături de colegii mei liberali, adoptată astăzi.”