Deputatul de Argeş al PSD Simona Bucura Oprescu a depus în Parlament un proiect de lege al câinilor salvatori din avalanşă. Aceasta vrea să reglementeze folosirea câinilor în activitatea salvamontului, potrivit recomandărilor Comisiei Internaţionale de Salvare Alpină. În România se află, în prezent, zece câini pentru salvare din avalanşe, primul fiind donat de colegii salvamontişti din Franţa, în anul 2013, Salvamontului din Argeş. Îl cheamă Helios şi a participat alături de salvatorii montani la zeci de operaţiuni de salvare. Helios mai are acum o parteneră – Dara, ambii câini fiind coordonaţi de şeful Salvamontului argeşean, Ion Sănduloiu. Unităţile canine vor fi integrate în serviciile publice locale Salvamont, din zonele cu risc de avalanşă, prin încheierea unui contract de voluntariat sau de angajare, şi vor fi puse şi la dispoziţia Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă. Astfel, câinii de intervenţie la avalanşe vor putea să participe şi la alte tipuri de operaţiuni, cum ar fi cutremur, căutare de suprafaţă etc. Proiectul de lege prevede că salvatorii montani care au în echipă câini de intervenţie vor avea un spor la salariu de 20%, precum şi plata orelor suplimentare, pentru antrenamentul acestor câini sau pentru intervenţiile de căutare. Câinii vor beneficia de hrană, asistenţă medicală, tratamente şi deparazitare, precum şi pregătire prin cursuri de specialitate. În plus, unităţile canine vor beneficia de acces liber în bazele Salvamontului, în mijloacele mecanizate auto şi de transport aerian, precum şi în instalaţiile de transport pe cablu, în vederea patrulărilor preventive sau în cazul intervenţiilor de salvare.
Claudiu DIŢA