Soţ şi soţie. Au intrat amândoi în cabinet, el ca bolnav, ea ca „purtătoare de vorbe”. El, 75 de ani, scund şi îndesat, ţigan mai blonziu, curat, civilizat şi parfumat, dar cu o suferinţă cronică gravă, ce-l poate trimite oricând la loc cu verdeaţă.

Ea, din aceeaşi etnie, scundă, grasă, cu un mers precum raţa leşească, tupeistă şi rea de gură: „Domn’e doctor, eu am fost colegă cu dumneata la şcoala primară, da’ nu mai ţin minte cum o chema pe învăţătoare, că aşa e la vârsta noastră. L-am adus pe ăsta al meu, la care i-a apărut pă piele ceva cum n-am văzut de când m-a făcut mama. Măă, afemeiatule şi nesătulule, care ai fost pă vremuri, hai să te ajut să-ţi dai jos hainele spălate şi călcate de mine, ca să vadă colegu’meu ce dracu’bazaconie ai pă tot corpu’.Hai, că am fost înţelegătoare şi nu te-am lăsat pe mâna stricatelor alea, hăndrălăule care ai fost. Acuma… de-abia mai faci şi pipi.

Domn’e, ăsta a fost lăutar, cânta pe la nunţi în vremea lu’Ceauşescu, nu era notist, da’ când trăgea de burdufu’acordeonului, cădeau femeile în cur. Ştiţi cum e la nuntă: veselie, băutură, chef de aventură. Îl pârau la mine vioristu’ şi ţambalagiu’, da’pe el îl durea în pălărie. Odată, printr-o comună dinspre Drăgăşani, la ziuă a plecat cu mireasa, o coardă a dracu’,ce a luat şi servieta în care erau banii adunaţi din dar. Altădată s-a dat la naşa de cununie, o curvă care i-a spus să se ducă după ea în fânar. Acuma… poftele în cui şi sculele în podu’ casei!”

Cât timp consoarta şi-a descărcat năduful, împricinatul mă privea zâmbind satisfăcut şi dădea din cap afirmativ, în sensul că nu-i nebună, nu glumeşte, ci chiar spune adevărul.

Distribuie pe Facebook