Ecourile morții omului de afaceri nu s-au stins, deși trupul neînsuflețit a fost pogorât în mormântul familiei din comuna Vedea. Dispariția lui rămâne învăluită în mister iar motivul pentru care omul a încheiat conturile cu viața, l-a luat cu el în pământ. Pe tărâmul alunecos al presupunerilor, se spun multe, cuvântul „depresie” regăsindu-se în toate convorbirile dintre cunoscuții săi. Cert este că Laurențiu Floroiu a fost devastat sufletește de moartea iubitei sale soții. O adevărată cruce pe care fostul preot a avut-o de dus până la capăt, adică în 2017 când femeia s-a stins. Puțini știu însă zbaterea lui pentru a o salva și eforturile financiare pe care le-a făcut pentru a o trata în clinici din Austria și alte țări.
Toate au fost zadarnice, inclusiv rugăciunile pe care le făcea, plângând, mai cu seamă în biserica Facultății de Teologie de de strada Gh. Doja din Pitești. Era legat de acest locaș de cult încă din vremea studenției. Și-a dorit mult sa ii slujească lui Dumnezeu și s-a pregătit cu conștiinciozitate în acest sens în perioada 1999-2003. S-a remarcat prin rezultate și prin abnegație pastorală, fiind apreciat de profesori. Decanul de atunci al instituției, vrednicul de pomenire Dănuț Manu a simțit filonul autentic creștin și a intuit aptitudinile deosebite ale celui care avea să devină slujitor al Domnului la parohia din comuna natală, Vedea.
Astăzi ies la iveală fapte din trecutul său, din toate răzbătând o trăsătură de caracter incontestabilă: altruismul. Despre milosteniile pe care le făcea Laurențiu Floroiu, ne-a mărturisit cunoscutul om de cultură George Mitrache, producător de emisiuni la PROFI 24 TV și SUPER TV. A fost coleg de facultate cu cel condus astazi pe ultimul drum și i-a creionat în câteva cuvinte un portret în care a scos în evidență latura luminoasă: „Încă de atunci petrecea mult timp în capela Facultăți de Teologie și se ruga în singurătate. Avea o atracție deosebită spre acel loc, acolo se simțea el, poate, cel mai aproape de divinitate. Dar era totodată și un om bine ancorat în realitate, sărind în ajutorul tuturor celor care aveau câte-o problemă cu autoritățile, se implica în necazurile lor, deshidea uși și intervenea pentru ei…”
Acest obicei l-a păstrat și mai târziu, ani la rând, până de curând, mulți evocând azi situații în care și-au rezolvat problemele prin intermediul lui Laurențiu Floroiu. Își folosea relațiile pe care le avea întru ajutorarea celor nevoiași. Avea cultul bunului samaritean, fără discuție. O afirmă și George Mitrache care își amintește cum colegul său era un fel de filantrop al facultății: „Oferea sprijin material necondiționat, ajuta studenții săraci care voiau sa își procure cursuri sau cărți ori nu reușeau să își achite taxele. Avea o inimă de aur!” Așa va rămâne în memoria celor care l-au cunoscut, un mare inimos, generos, altruist și filantrop care, conform cutumelor, nu a beneficiat de o slujba de înmormântare obișnuită.
Ritualul tradițional a lipsit dar se va fi compensat, poate, cu rugăciune multora dintre cei care au primit lumina bunătății sale de-a lungul anilor, chiar și-n ultima perioadă când se bănuiește că omul de afaceri se confrunta cu probleme materiale. Totuși de ce oare a cedat Laurențiu Floroiu, ispitei de a-si curma viața? Se împotmolise în datorii? De singurătate? De dorul soției? Colegul sau de facultate, George Mitrache, șocat de gestul sinucigaș al celui cu care a rămas prieten peste timp, este resemnat, pentru că niciodată nu ne va fi dat să aflăm taina lui: „Nimeni nu cunoaște zbuciumul și durerile din sufletul lui Laurențiu decât Bunul Dumnezeu!”
