Medicul-scriitor, coleg cu noi, la Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Viorel Pătrașcu, și-a lansat sâmbăta trecută, în fața unui numeros public, la Biblioteca Județeană, a douăsprezecea sa carte de tablete „Bolnavi și… bolnavi”. Fata cuminte razbunare crunta.
Evenimentul poate fi pus și sub un semn aniversar: tabletele sale au învins timpul, au ajuns la aproape 30 de ani! Probabil nici autorul n-a scontat pe o asemenea longevitate! Din 1994, când prietenii săi ziariști de la „Argeșul” l-au sfătuit să scrie despre ce le… povestea el cu har că se întâmplă în cabinetul său, de atunci, așadar, rubrica „Bolnavi și… bolnavi” dăinuie în presa argeșeană și, iată, și în paginile cărților.
Dacă știți o rubrică medicală de o asemenea specificitate și de o asemenea longevitate în presa românească, vă rog să ne-o semnalați.
Un atlet al scrisului, un comportament de metronom, personalitatea proteică a autorului metamorfozându-se în săptămânalele sale prezențe în fața cititorilor „Argeșului”. Încerc să răspund întrebării „De ce se citesc, totuși, cu interes tabletele sale?
În primul rând, cred, din cauză că ele se extrag din viul vieții. Apoi, din „cauza”… autorului. Doctorul își valorifică fibra de scriitor din „Jurnalul de la Filipeni” – carte de referință. Meseria de dermatolog, ne avertizează autorul, nu-i aritmetică. Este foarte grea, medicul fiind conștient că se află în fața a vreo 3.000 de boli!
Cum se descurcă? O spune chiar el: „Am o memorie vizuală excepțională, o privire scrutătoare care citește imediat sufletul, caracterul și cam de ce suferință este vorba!”
„… și bolnavii” săi vin, parcă, din altă lume, unde timpul pare a se fi oprit, unde soarele apare cu zgârcenie, englezește. Nu putem ocoli cuvântul definitoriu: primitivism.
Vin târziu la control și apar cu boli în stadiu avansat, parcă în ciuda normalului, a propriei sănătăți.
Iată-i pe câțiva: un amorez decepționat și-a pompat motorină în corp; cineva vrea să i se scoată testiculele, pentru că-l incomodează la mers; o femeie are așa unghii la picioare, încât avea nevoie de foarfecele de tăiat via; un copil este trimis la consult pentru… mătreață, dar doctorul descoperă că pacientul va avea un destin frânt: „minipuțulică și nema coițe”; o femeie vine să i se consulte un picior (care este spălat), dar celălalt este murdar, nespălat; un vârstnic vine să-și repare „mecanismul”, pentru că baba, de 75 de ani, l-a avertizat că se duce la alții; unul are 30 de vedre de țuică și-i spune doctorului că n-are ce face și o să le bea sigur etc.
De când apar tabletele, odată cu dezvoltarea societății, te-ai aștepta să nu mai întâlnești indivizi de genul acesta. Ba bine că nu!
O să folosesc un oximoron: este un adevărat progres în regres! Adică tot mai multe cazuri!
O lume pe care doctorul o descrie exact: „I-am dezbrăcat și i-am descălțat, le-am văzut izmenele, bulendrele adeseori izinite, ciorapii găuriți și încălțările scofâlcite, lipsa dinților din gură, moacele de etilici cronici ale unora, igiena precară, chipurile triste și un fel de răceală cvasigeneralizată”.
O rază de lumină! Un șofer aude că un confrate (necunoscut) are nevoie de transplant de ficat. Se oferă și omul trăiește. „Am făcut o faptă pe care Cel de Sus a văzut-o. Mai mult nu am nevoie”.
Autorul ne avertizează: meseria de doctor este din ce în ce mai grea, din cauza unor pacienți. Nu ezită să nominalizeze filipicele la adresa medicilor: „Ești un nesimțit! Mănânci banii statului de pomană! Să-ți fie rușine”; „Hoților, ciubucarilor, trăiți din banii noștri, la sapă cu voi, să vedeți ce înseamnă munca adevărată, la oi, că acolo e locul vostru”.
Altfel, iată cum vede viața un bon viveur, un epicurean sui-generis: „Faci, nu faci… vremea trece și prostata tot îți crește!”
La sfârșitul cărții, câteva mostre de tatuaje, la modă azi pentru o anumită categorie. Unul chiar șochează cu înscrisul său: „O nevastă de milioane!”.
