Mâine începe cea de-a 41-a ediţie a Simfoniei Lalelelor. Timp de trei zile, Piteştiul va fi gazdă a numeroase manifestări cultural-artistice.

Pe lângă oferta comercială şi expoziţia florală de la Casa Cărţii, sunt de urmărit şi dansatorii din Chişinău şi din Grecia, vedeta Andra, cântăreaţa basarabeană Irina Rîmeş etc. Toate acestea fac din oraşul nostru capitala florilor, a muzicii şi tinereţii.

La prima vedere, Simfonia Lalelelor nu e altceva decât o chestiune de simpatie socială faţă de această floare cu tendinţe convergente – o chestiune de gust şi de stil. Dar, la o privire mai atentă, Simfonia Lalelelor susţine şi inspiră simbolic existenţa şi acţiunile comunităţii piteştene.

Dacă nu înţelegem acest lucru, atunci sărbătoarea aceasta devine un simplu eveniment de satisfacţie estetică sau o problemă de marketing.

Şi mai este ceva: faptul că „simfonia” este şi o reprezentare simbolică a trezirii la viaţă a vegetaţiei pe care pământul o poartă de-a lungul verii; vegetaţie simbolizată de lalea. Şi astfel, la Piteşti, realismul urbanului nervos şi repezit se întâlneşte, prin această „simfonie” (expoziţie şi târg), cu misticismul naturii şi cu puterea de regenerare a primăverii.

Astfel, o sărbătoare florală face ca viaţa orăşenească să continue, mereu creator, cu rădăcinile pierdute în lumea florilor, cu oameni anonimi, cu eroi necunoscuţi, cu legende, cu mituri, de două ori vii, o dată prin prezenţa imediată a oraşului, iar a doua oară prin aureola depărtată a naturii.

Pe de altă parte, Argeşul mai are o floare care ar trebui celebrată la o zi anume. Este vorba de bujorul de munte. Dacă în varianta lui Vasile Alecsandri avem de-a face cu apariţia ritualică a mamei, „măicuţa bătrână/ cu brâul de lână”, în varianta musceleană, ciobănaşul mioritic este plâns de mioare, din ale căror lacrimi cresc flori.

Este vorba de o transpunere a ciobănaşului pe un plan simbolic, iar moartea se datorează soarelui care urmează să se ascundă după norii toamnei şi apoi ai iernii.

Astfel, ciclul sezonier provoacă naturii multe transformări pline de suferinţă şi dramă, ceea ce a impresionat puternic minţile oamenilor din toate timpurile, determinându-i să mediteze asupra cauzelor acestor transformări atât de vaste şi de uimitoare!

Deci, avem de-a face cu un mit al anotimpurilor, în care „ciobănaşul” continuă existenţa terestră sub formă de sămânţă de bujor de munte, planta simbol a „Mioriţei” muscelene. Simbolul acesta este un predestinat al adâncurilor telurice, unde se revelează, de la începutul timpurilor, misterul naturii şi reproducerea vieţii.

Iată cum am ajuns de la „Mioriţa” la legenda bujorului de munte (floare nemuritoare), o legendă aflată alături de multe altele referitoare la originea anumitor flori ieşite din sângele unui erou. Din sângele lui Attis au crescut violetele, trandafirii s-au născut din sângele lui Adonis, rodia din sângele lui Dionisos etc.

Prin urmare, dacă bujorul de munte este făcut legendar de către varianta musceleană a „Mioriţei”, laleaua este transmisă sau comunicată prin legenda Brunhildei, o walkirie, adică o slujitoare a lui Odin, zeul suprem în mitologia nordică.

Laleaua este una dintre cele mai elegante flori şi provine dintr-o floare sălbatică ce creştea, la fel ca bujorul, în munţi.

Cu timpul, laleaua a devenit simbolul Olandei, iar în România un eveniment important dedicat acestei flori are loc anual, pe timp de primăvară, la Piteşti. Şi astfel, laleaua, sub inspiraţia divină a inginerului Ilarie Isac, devine simbolul Piteştiului; un simbol în care se revelează o ordine a creaţiei reînnoite, în care se desfăşoară un sens, poate un sens al vieţii noastre pe aceste frumoase meleaguri.

Dacă prin varianta musceleană a „Mioriţei” avem de-a face cu spectacolul marilor schimbări pe care le suferă vegetaţia şi care se petrec an de an pe faţa pământului, schimbări simbolizate de bujorul de munte, prin Simfonia Lalelelor avem de-a face cu o sărbătoare de primăvară, în timpul căreia sentimentele oamenilor de iubire, bucurie şi frumos sunt transfigurate şi simbolizate de lalea.

În concluzie, ce bine ar fi ca şi bujorului de munte să fie celebrat la fel ca laleaua, având în vedere că este floarea Muscelului – furată de către sibieni – pentru că muscelenii, din cauza decadenţei Câmpulungului, nu mai au starea de spirit necesară pentru astfel de manifestări.

Sibienii sunt cei care astăzi organizează o sărbătoare în cinstea bujorului de munte. Ce păcat pentru musceleni că au pierdut semnificaţia bujorului de munte şi ce fericire pentru piteşteni pentru că ei îşi au floarea lor, laleaua!

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio