Am promis că, în dezbaterea legată de schimbarea numelui Pieței „Vasile Milea”, voi continua să aduc argumente pentru numele de Piața „Simfoniei lalelelor”. De data aceasta punând în talerul celălalt al balanței un nume sacrosant al istoriei României: Brătianu. Moștenirea Brătienilor, bărbați de stat al căror patriotism este exemplar, este imensă. Mai ales Ion Brătianu și Ionel Brătianu au intrat în Panteonul României prin participarea lor efectivă în devenirea României. Independența țării, Unirea din 1918 – România Mare – contribuția hotărâtoare la modernizarea țării, decizii nu numai politice, ci și altele, de o importanță deosebită în mersul României (cum ar fi legea minelor din 1924 – care urmărea promovarea capitalului autohton în exploatarea resurselor minerale – introducerea sufragiului universal, legea agrară, lucrul 8 ore, introducerea repausului duminical etc.) sunt momente definitorii pentru Brătieni.

„Argeșul” a punctat adesea ce a însemnat „vatra brătienistă” argeșeană în liberalismul național, o benefică „dinastie politică” pentru desăvârșirea identității naționale. Cei care susțin numele de Piața „Brătianu” au suficiente argumente. Ca să merg mai departe am nevoie să reamintesc aici premisele de la care am plecat: diversitatea opiniilor, ca mod de lucru, respectarea opiniilor celorlalți interlocutori, depolitizarea totală a discuțiilor și implicit a deciziei finale. Fără competența, responsabilitatea și apolitismul decidentului final, toate aceste păreri se transformă în vorbe în vânt.

De ce nu aș fi de acord cu Piața „Brătianu”? În Argeș avem la Florica domeniul Brătienilor, un adevărat sanctuar brătienist. „Muzeul Brătianu” de aici reprezintă, după ani de nedreptate, un omagiu adus familiei. Aș generaliza spusele Regelui Carol I despre Ionel Brătianu și aș zice că familia a fost „zodia bună a României”. Fostul Liceu „Bălcescu” a devenit Liceul „Brătianu”. Statuile din fața și din curtea muzeului sunt – și ele – un memento despre acești bărbați prețuiți în istoria României. Au fost însă Brătienii totdeauna prețuiți în timpul vieții lor? Aici intervine factorul politic, partizanatul ideologic care, în timp, corodează statuile politice.

Numele lui Ionel Brătianu este legat de înăbușirea Răscoalei din 1907. Era ministru de Interne și, împreună cu Al. Averescu, a fost necruțător. Constantin Mille, care, timp de 300 de zile, a purtat o cruciadă antibrătienistă, a „scos”, exagerând, 10.000 de morți, cifră ce a făcut carieră. Răscoala a pornit de pe moșia prințului Gr. M. Sturdza, administrată de trustul fraților Fischer. Înțelegând situația, Carol I a cerut o lege împotriva trusturilor arendășești… Gh. Brătianu a fost perceput ca omul de legătură între Antonescu și Hitler. Vintilă Brătianu a fost implicat în scandaluri de corupție.

Opoziția se manifesta și în Parlament; erau aduși șobolani morți ca fiind Ionel și Vintilă Brătianu. C. Mille, în editorialul „Ticălosul”, cere chiar lapidarea „șobolanului”, cum îl numește pe Ionel Brătianu. Mille era de stânga…

Piața „Simfoniei lalelelor” are meritul de a nu avea nimic politic: în longevitatea sa nu e nimic comunist, pesedist, liberal, țărănist etc. Este dragostea față de flori, simbolizată de lalea, intrată în heraldica municipiului. Dacă pui laleaua în stema municipiului, apoi cinstește-o: sporește-i frumusețea în parcuri și bulevarde, susține-o și dă-i importanță națională (căci o recunoaștere internațională palidă are prin prieteni!)! Or, toate intrările în Pitești nu susțin, sau nu îndeajuns, această identitate de „oraș al lalelelor”. O Casă a Simfoniei lalelelor ar fi suma identitară a Piteștiului. Este chiar peste puterile Primăriei, Consiliului Județean, Prefecturii? Piața „Simfoniei lalelelor” este atât de potrivită, prin longevitatea ei, prin apolitismul ei (a devenit a Cetății, a întregii comunități), încât, plecându-ne, la Florica, în fața moștenirii politice și morale a Brătienilor, avem toate motivele să cinstim bucuria de decenii a „Simfoniei”.

Distribuie pe Facebook

Traian Ulmeanu

See Full Bio