Lacrimi fără oprire la cavoul mamei și fetiței ucise cu sânge rece.

Iulia și Aurel Letcan de 73 și respectiv 79 de ani, fiul lor, Marius Letcan de 50 de ani, Gențiana Rusu – 49 de ani și fiica ei, Silvia de doar 5 anișori. Sunt numele de pe lista neagră, îndoliată, a celor care exact în urmă cu o lună, în noaptea de 8/9 august și în dimineața următoare, pe rând, cădeau răpuși sub loviturile bestiale ale celui pe care îl ocrotiseră cu toată dragostea lor. O iubire atât de mare încât familia a făcut tot posibilul să-l aibă aproape pe cel mai suferind membru al ei, care avea nevoie de ajutor. Nu l-au internat într-un centru special pentru a i se trata afecțiunea psihică și au crezut că situația este sub control iar tratamentul medicamentos este eficient. Au crezut. Și încrederea lor i-a costat un preț enorm. Cel suprem, viața!

Scapă cine poate Cazul de la Bascov făcea înconjurul țării și al bătrânului continent prin intemediul Internetului. Neverosimil. De neînchipuit. Crime care au șocat opinia publică. Au impresioanat pe toată lumea. S-au făcut analize, dezbateri, s-au dat declarații. Oficialii, decidenții, reprezentanții lumii medicale dar și parlamentarii de Argeș au reacționat, la cald, apoi totul s-a stins. Nu s-a luat nicio măsură concretă pentru a nu se mai repeta vreodată o întâmplare asemenănătoare, bolnavii psihici fiind la tot pasul, liberi printre noi. S-a scurs o lună. Și vor mai trece încă multe altele iar factorii de decizie nu au anunțat nicio schimbare în domeniul respectiv. Situația rămâne cum era. Scapă cine poate.

Între timp, s-au uscat coroanele de flori de la locurile de veci ale victimelor „măcelului” din 9 august. Trei dintre nefericiții care au căzut loviți în cap și au fost trimiși pe lumea cealaltă, zac în pământul cimitirului din Bascov, adică părinții și fratele criminalului. Celelalte două victime au fost depuse în cavoul familiei Rusu de la cimitirul Sf. Gheorghe din Pitești. Bărbatul, unicul din familie care a scăpat ca prin minune de furia bolnavului, prin simplul fapt că nu se afla în casă, urcă deseori dealul cimitirului. Aduce flori. Aduce lumânări și le așează în cavoul în care petrece timp îndelungat. Dincolo de zidul rece se află tot ce avea mai scump pe lume. Soția sa, fiica lor. Le iubea ca pe lumina ochilor lui.

Colive în loc de tort Peste câteva zile, pe 14 septembrie ar fi fost aniversarea Gențianei Rusu care ar fi împlinit 49 de ani. Iar ceva mai târziu, pe 8 decembrie, scumpa lui copilă, Silvia, ar fi suflat în lumânarea de pe tort, cea cu cifra 6. Dar destinul, cumplitul destin, a fost altul. Pe masă nu va mai fi tort, ci colivă. În vremea în care ar fi trebuit să meargă să își ia fetița de la grădiniță, tatăl urcă panta Străzii Eroilor. Intră pe poarta cimitirului și-n loc de hărmălaia copiilor, bărbatul simte dureroasa liniște care domenște peste morminte, cripte și cavouri.

Într-unul, i-a fost zidită comoara neprețuită. Și-o parte din inima lui. Cu ochii încercănați de nesomn și de plâns, omul privește pierdut la cărămizile care-l despart de cele pe care le iubea atât de mult. Și cât de frumos era! Și cât de fericiți au fost cu toții în casa plină de lumină și culoare, dominată de glasul prințesei sale care încă era la vârsta jocului cu păpușile. Și câte planuri de viitor aveau pentru micuța lor Silvia, pe care cei doi părinți și-o imaginau elevă, studentă, mireasă…! În realitate însă fetița nu a apucat nici să învețe abecedarul. Unchiul ei i-a frânt firul vieții, i-a stins flacăra care-i lumina ochii. Dintr-o lovitură aplicată în zona tâmplei, a azvârlit-o într-o clipă în brațele morții. Și doamna în negru a luat-o și a dispărut cu ea în neant.

„Îngerii să fie cu tine”, i-a scris tatăl pe o coroană în formă de inimă, în ziua înmormântării. Florile ei albe s-au uscat. Precum ochii lui de părinte și soț care nu mai are nici lacrimi să-și plângă iubitele ființe care-i împlineau viața. Gențiana…Silvia…nu le va mai vedea niciodată. Doar în vis le mai întâlnește uneori iar dorul de ele crește, sporește, sfâșâietor…

Distribuie pe Facebook

Eduard Tomaziu

See Full Bio