Deunăzi, mă oprește un fost student al meu, ajuns ziarist în București. Mă întreabă, ex abrupto, ce părere am despre ce se întâmplă în jurul nostru, în vremea Covidului. Ca să fiu foarte direct și, știindu-l un om cu carte, un frecvent al bibliotecii și un sensibil, îi răspund, fără ezitare, apelând la o imagine care pe mine m-a pus pe gânduri. Este imaginea de la un post TV, unde reputatul doctor Musta, cu lacrimi în ochi, îi răspundea reporterului: „Am pierdut speranța!” 

L-am invitat pe tânărul meu interlocutor să pună alături imaginea unor conducători aroganți, cinici, care – rușinos pentru ei și periculos pentru țară – înlocuiesc soluțiile pe care trebuie să le aibă pentru combaterea pandemiei cu politicianisme, rămânând înglodați intelectual, în combaterea… „majorității toxice”, cum zic ei. Pentru că trăim într-un sat comunicațional global, pe CNN am avut surpriza să văd o doamnă, epidemiolog, care a izbucnit în plâns, citind numărul morților… 

Covidul este un război global. Noi, românii, am devenit campioni la decese la un milion de locuitori. Fostul meu student a pus degetul pe rană: evoluția pandemiei, la noi, va deveni – cum au afirmat epidemiologii neînrolați politic – și mai gravă pentru că secțiile ATI sunt neîndestulătoare, pentru că resursele ne sunt limitate și pentru că nu există solidaritate națională, ci implicare politică într-un domeniu tehnic foarte sensibil în care granița dintre moarte și viață a devenit foarte ușor de trecut. Județul Argeș este dat exemplu de bună organizare sanitară. Așa să rămână! Fără să am ultimele date, strecor aici un dubiu: am făcut, oare, suficiente testări? Știm câți asimptomatici se plimbă lângă noi? 

Pronosticurile specialiștilor nu sunt optimiste și populația ar trebui informată. Se preconizează că vom trăi cu așa-numitul LONG COVID – un Covid de lungă durată. Aceiași specialiști care au pus la îndoială efectele reale ale unor medicamente socotite fetiș – Remdesivir, Dexametazona, Tocilizumab – în Occident au scos din practică Hidroxiclorochina și Lapinavia. De fapt, impresia noastră, a celor nespecialiști, este că în terapia Covidului au avut loc și multe experimente pe seama bolnavului… Se pune sub semnul întrebării metodologia raportării deceselor. Se admite acum că există în emoția aceasta a vieții către moarte „patologii concomitente”, „patologii decompensate” și că se moare atât din cauza Covidului, dar și din alte patologii. 

Din păcate, cetățeanul este descumpănit. Odată cu realitatea trăită, în spitale, de medici, s-a dezvoltat o infodemie – o „boală” a știrilor false. De aici și alimentarea străzii, a protestatarilor față de măsurile administrative menite să stingă eventualele focare sau să reducă incidența Covidului, atât cât se poate. Oricum, în discuția noastră, am ajuns la discrepanța dintre lacrima specialistului și cinismul politicianului.

Distribuie pe Facebook