În ultimele luni, ne-am lăsat pradă politicii şi aproape toate obsesiile noastre sunt de ordin politic, în ciuda faptului că ne aflăm în plină pandemie de Covid-19. Iar dacă ne înţelegem atât de greu este cred din cauza câtorva interese obsesive. Sunt câteva idei fixe, atât de răspândite, încât oriunde ai porni o dezbatere, trebuie să ajungi neapărat la ele. Am putea crede, la prima vedere, că în joc este grija guvernanţilor pentru sănătatea noastră. Adevărul este însă altul: alegerile electorale din toamnă. Peste pericolul reprezentat de virusul gripal, așadar, se aşterne interesul politic. Și, la fel ca politicienii, fiecare dintre noi vrem să reducem totul la măsurile noastre. Ca Procust. De aceea ironizăm, calomniem, denaturăm, urâm, combatem, înlăturăm tot ce ne depăşeşte. Iată de ce ne confruntăm cu atâtea neînţelegeri şi scandaluri! De aici şi critica devastatoare pe care o practicăm faţă de societate.

Prin urmare, de când suntem invadaţi de Covid-19 trăim o imensă revărsare emoţională. Nu e zi să nu ni se prezinte informaţii dintre cele mai terifiante. Unii se contaminează, iar alţii, din păcate, îşi pierd viaţa. Din fericire, unii fac faţă acestei contaminări. Şi, datorită lor, încerc să-mi păstrez buna dispoziţie. Dar această stare este greu de menţinut, pentru că informaţiile de la televizor sunt în majoritatea lor dintre cele mai sumbre, chiar dacă ştiu că această sursă de informare nu are cum să-mi dea imaginea exactă a realităţii. Televiziunea decupează din realitate o serie de instantanee înşirate, în urma cărora oamenii nu înţeleg prea multe. De exemplu, a luat sau nu Marcel Pavel bani pentru a mima contaminarea, așa cum susțin unii lideri de opinie? La fel, a fost ştirea că nişte medici de la un spital oarecare şi-au dat demisia din cauza lipsei de echipament de protecţie împotriva noului virus. Conform acestei informații ai tendinţa de a crede că medicii noştri sunt nişte laşi. Or, alte mii de medici şi asistenţi se află în linia întâi a luptei împotriva acestui virus. 

Aşadar, ştirile televizate nu ne dau imaginea de ansamblu a realităţii, ci numai nişte imagini izolate, unele după altele, de parcă le-am vedea afişate ca reclamă pe zidurile unor construcţii în ruină. Mă refer la nişte decupări din realitate care au scopul – uneori inconştient – de a atrage cât mai mulţi privitori la emisiunea respectivă. Şi astfel, starea mea emoţională este atât de amestecată, încât nu pot să afirm cu convingere că e pozitivă sau negativă. Ea îşi schimbă perspectiva de la o oră la alta, de la o zi la alta. Mai ales că unii politicieni dâmboviţeni râvnesc la gloria Sfântului Petru: într-o mână ţin ramura de măslin, în cealaltă legătura cu chei, pardon, cu euro. Or, o astfel de atitudine poate fi îndreptăţită la porţile raiului sau ale iadului, dar la uşa guvernului liberal în niciun caz. Degeaba acești guvernanți pretind că stările de astăzi sunt atât de grave, atât de alerte, ca să ceară numaidecât măsuri excepţionale, dacă, pe de altă parte, lor nu le pasă de ele. Iar pe noi, cetăţenii de rând, nimic nu ne mai uneşte şi trăim alături, precum cartofii într-un sac, nu împreună (doar asta înseamnă distanţare socială). 

Prin urmare, orice rău îşi are cultul şi pontifii săi şi cred că arhanghelul tenebrelor va trece în continuare peste sufletele noastre şi ne va aştepta la poarta iadului. Ne amintim de ceea ce s-a petrecut acum vreo două luni, în plină stare de urgenţă, când oamenii de prin părţile sucevene au fost îmbarcaţi în avioane şi duşi să recolteze sparanghel şi căpşuni prin unele ţări vest-europene. Atunci, ca şi astăzi, ni se vorbea de primejdii extraordinare care ne ameninţă viaţa. Atunci, ca şi astăzi, oamenii continuau să se deplaseze, cu complicitatea forţelor de ordine, acolo unde erau trimişi tacit de guvernanţi. Motivul juridic nu lipsea atunci ca şi astăzi, iar motivarea politică era aceeaşi: trebuie să avem grijă de sănătatea oamenilor. Or, astăzi, aflăm că peste o mie dintre cei plecați la muncă în Germania sunt contaminați cu Covid-19. Deci, cine va plăti prețul îmbolnăvirii lor? Se pare că tot bolnavii! Aşa e la poarta iadului! 

Am dreptul, aşadar, ca în faţa acestor fenomene, care se repetă, să mă întreb dacă nu cumva ne aflăm nu în faţa unui regim politic provocat de stări anormale, cu referire la cele sanitare, ci în faţa unor stări îngrijorătoare, provocate sau, în orice caz, mult agravate de un sistem de guvernare care vrea cu orice preţ să rămână la putere. Dar această dorinţă politică să nu poată fi susţinută decât prin măsuri excepţionale, prevalându-se de pandemia Covid-19. Desigur, e atât de comod şi atât de uşor ca, punând mereu înainte cuvântul Covid-19, fără să-i pătrunzi înţelesul adânc, să guvernezi fără controlul opiniei publice, sprijinit numai de poliţie şi jandarmerie. Unde duce, însă, un asemenea regim, dacă nu la starea de alertă, cel puţin până la alegerile din toamnă, chiar dacă unii dintre noi până atunci își vor da duhul în urma contaminării cu virusul gripal?

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio