Universitatea din Piteşti a găzduit, azi, o dezbatere pe tema prevenirii şi combaterii hărţuirii sexuale în universităţi şi la locul de muncă, susţinută de reprezentantele Asociaţiei non-profit FILIA.
Fenomenul hărţuirii sexuale a fost, cel puţin în ultimul an, foarte prezent pe agenda publică, în special datorită campaniei #metoo, derulată în S.U.A. Asociaţia FILIA, care luptă împotriva inegalităţilor de gen şi pentru respectarea drepturilor femeilor, prin combaterea tuturor formelor de violenţă, a prezentat în faţa a peste 30 de studente ale Universităţii din Piteşti problematica hărţuirii sexuale în spaţiul universitar.
Participantele au apreciat deschiderea conducerii Universităţii din Piteşti pentru această temă, în comparaţie cu alte universităţi din România, „aici am găsit foarte mult sprijin şi deschidere la UPIT; la SNSPA, acolo unde am fost studentă, nu ar fi fost posibilă o astfel de discuţie, acolo se pune capac acestor lucruri, deşi nu spun că există cazuri de hărţuire sexuală ascunse”, a declarat Andreea Rusu, reprezentantă a Centrului FILIA şi masterandă la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti.
Studenţii universităţii piteştene au fost încurajaţi să se adreseze atât psihologilor Centrului de Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul UPIT, cât şi Comisiei de Etică universitară care poate analiza astfel de fapte. Carmen Secară, membră a Comisiei de Etică a UPIT şi cadru didactic la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Economice, a declarat că toate cazurile care ar fi semnalate comisiei ar fi analizate foarte serios, însă, până acum, nu au fost sesizate acte de hărţuire sexuală în universitate. De altfel, UPIT a fost lăudată de reprezentantele FILIA pentru faptul că sancţionează hărţuirea sexuală prin prevederile Codului de Etică universitară, parte din Carta Universităţii din Piteşti, în contextul în care „mai există azi în România universităţi care nu spun nimic în Cartă despre aceste abateri”.
Dezbaterea face parte dintr-un proiect mai amplu, numit BONA DEA, demarat în urmă cu şase luni, prin care centrul FILIA acţionează pentru siguranţa şi sănătatea femeilor din şase judeţe ale ţării.
Delia DUMINICĂ