La doar câțiva pași de locul unde stau eu, la sfârșit și început de an nou, s-a mai deschis o sală pentru practicarea jocurilor de noroc. A câta? Nu știu și nici nu știu dacă chiar există vreo autoritate care să le numere. Iar, dacă există, o face ca atare.
Eeee, și dacă le numără ce! Pentru cine contează, de pildă, că în Argeș sunt vreo 33 de agenții care desfășoară astfel de activități? Care activități s-au soldat cu 41,5 miloane profit. La urma urmei, ce mă deranjează pe mine, om de presă, că un întreprinzător își investește banii în jocurile de noroc și nu în altceva. Slavă Domnului, trăim într-o societate liberă și fiecare are dreptul să facă absolut ce vrea cu banii lui. Cu o condiție, dacă nu chiar mai multe. Activitatea pe care o desfășoară să nu fie nocivă, să nu fie antisocială. Că România este un stat social, nu!? Păi, sunt jocurile de noroc nocive? Răspunsurile la această întrebare diferă de la o țară la alta. La americani, de pildă, țara tuturor posibilităților, libertatea de acțiune pare să fie cea mai mare. Las Vegas-ul este un model. Pe care l-au urmat nenumărați amatori de un profit obținut aparent ușor. Ușor și fiindcă magia câștigului la alba-neagra, la roata norocului, la ruletă – fie ea și rusească – face ravagii. Iluzia îmbogățirii, nu!?
La noi, deunăzi, iată că s-au găsit câțiva deputați USR – vreo 10 – să interzică printr-un proiect de lege reclama făcută jocurilor publicitare în spații deschise. Aparent bună inițiativa, dar mă tem că nu este decât apă de ploaie în plină stradă. Care nu udă pe nimeni, fiindcă nu neapărat reclamele antrenează lumea noastră, mai ales cea tânără, să dea buzna în sălile în care îți poți încerca norocul. Nu atât reclamele, cât frecvența la mai tot pasul a sălilor ispitoare de câștig ușor. Și, la urma urmei, nici acesta nu este păcatul cel mai mare, ci ideea câștigului ușor care se strecoară șerpește, vrem nu vrem, mai ales în viața tinerei generații. Generație căreia munca nu i-a fost prezentată ca fiind ispititoare, ci mai degrabă ca fiind un chin. De fapt, în slava veche, de unde vine cuvântul ăsta la noi, asta și înseamnă monca, chin.
Dacă este să îndreptăm ceva în comportamentul nostru și al celor mai tineri, apoi și aici tot de la educație trebuie să pornim. Educație care se face de către părinți, în familie, de profesori, la școală, de societate, prin instituțiile ei cu profil educativ. Dar, mă rog, aiasta-i un lucru știut de mult. Știut, dar nu și făcut. De ce nu făcut? Păi, din o mie și unu de motive, dar mai ales acela că și-n mintea educatorilor, jocul de noroc este acolo o bagatelă, căreia nu trebuie să-i acordăm cine știe ce atenție. Lucru pe care nu-l face nici mass-media, care se repede, când și când, să spargă atenția publică atunci când unul care a pierdut tot, ajuns în pragul disperării, își ia viața. Bunul lui cel mai de preț. Pe care, fără să-l prețuiască deloc, l-a pus la mezat. La casa pariurilor. Și a pierdut. Totul! Nu doar banii sau întreaga avere, ci chiar viața lui. Care-i este dată doar o dată!
Sigur, azi, reclamele și publicitatea stradală au inundat spațiul public și-i ispitesc pe cei mai slabi de înger. Adevăr îndeobște știut și combătut, în statele europene, cu trei strategii care vizează restricția totală sau parțială a utilizării reclamei în industria jocurilor de noroc. A reclamei, dar n-ar fi mai eficientă majorarea taxei asupra acestei categorii de venituri? Că tot suntem la început de an, când punem ochii pe taxe și impozitele necesare să întreținem statul. Întrebăm, nu dăm cu parul, Doamne ferește! Aici, cred eu, un guvern, care riscă să nu fie chiar așa de popular cu meteahna asta a jocurilor, ar putea majora cota la o cifră în măsură să nu-i determine pe prea mulți investitori să dea năvală la deschiderea unei afaceri de acest gen. Asta ar presupune să se umble la legea care reglementează funcționarea jocurilor de noroc, a caselor de pariuri și cazinouri. Și, desigur, să majoreze și impozitul pe premiile care se acordă, de la 1, 16 și 25%, la 40 %, cum își propun liderii PSD – PNL – UDMR. Își propun, dar nu deocamdată!
Altminteri, repet, diminuarea publicității agresive, restricționarea orelor de folosire a acesteia nu este altceva decât apă de ploaie, ori, dacă vreți, frecție la un picior de lemn. Care ”picior”, deocamdată, umblă destul de abitir prin târgul Piteștilor. Noroc că este concurat de farmaciile care, și ele, se iau la întrecere cu casele de pariuri. Dăunează asta vieții noastre sociale? Unele, da, altele, ba! Avem farmacii cu nemiluita, dar cu sănătatea suntem în pom. Ce-i de făcut? Păi, la treabă, onorabile Guvern! Ca să nu zic și onorabilii din coaliția de guvernare. Unde, din mai, anul ăsta, ar trebui să avem un nou prim-ministru. Care ar trebui să-și treacă în agenda lui și chestiunile ăstea, nu legea bacșișului. Hai să fim serioși!
