Sevastian Roşu Pupăză, primarul din Stolnici reales pentru un nou mandat la alegerile din 5 iunie, încă nu poate depune jurământul. Ieri, edilul ne-a informat că, nemulţumit de decizia Judecătoriei Costeşti care i-a respins solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate care prevede alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, Marius Găleteanu, contracandidatul său de luna trecută, a depus contestaţie la Tribunalul Argeş. „Înainte de expirarea termenului de 30 de zile de la comunicare, care se împlinea pe 26 iulie, a depus contestaţie la Tribunal, context în care jurământul a fost amânat până când instanţa va da soluţie în cauză”, ne-a declarat ieri edilul din Stolnici.
În afară de faptul că prin poziţia adoptată nu face decât să blocheze o procedură şi să dea apă la moară cârtitorilor, contestatarul nu are nimic de câştigat, fiindcă rezultatul alegerilor nu poate fi modificat (vă reamintim că Sevastian Roşu Pupăză a întrunit peste 60% din sufragiile electoratului). În ceea ce-l priveşte pe edil, el îşi poate exercita fără niciun fel de probleme mandatul, nefiind afectat în vreun fel de acţiunea deschisă de Găleteanu la instanţa de apel.
Val. NICOLAU