# Dr. Georgiana Gălăţeanu: „Copiii mei sunt copiii de la spital”

Dr. Georgiana Gălăţeanu coboară din secţia de neonatologie a Spitalului Judeţean şi se aşază în faţa mea în sala de şedinţe. Are stetoscopul de gât şi o cruciuliţă discretă care-i dă încredere: orice s-ar întâmpla, există un Dumnezeu cu un plan bine stabilit care este alături de tine, în lucrarea atât de complexă asupra corpului uman.

În timpul scurs de când am sosit la spital şi până la apariţia doamnei doctor am avut răgaz să mă gândesc la faptul că, nu demult, aici venea pe lume unul din băieţeii mei. Îmi aduc aminte că, în urmă cu câţiva ani, dotările nu erau cine ştie ce şi oricine ar fi văzut ce aparaturi au la dispoziţie medicii s-ar fi minunat de modul în care se poate lucra fără a beneficia de cele mai bune condiţii. Fiindcă, da, un spital trebuie să asigure cele mai bune condiţii, fără compromisuri. Din acest motiv, problema personalului este de multă vreme o boală cronică, manifestată puternic în multe unităţi medicale din România.

O echipă unită

În urma unor investiţii pentru modernizarea secţiilor şi dotarea cu aparatură nouă, Spitalul Judeţean a devenit atractiv pentru cadrele medicale. Unul dintre medicii care a ales să se dedice nobilei meserii în Argeş, la un spital de stat din Piteşti, este Georgiana Gălăţeanu. Spune că a ales Spitalul Judeţean fiindcă a dorit să rămână aproape de cei dragi, dar şi pentru că aici s-a integrat într-o echipă de medici care sunt, mai presus de toate, oameni.

„Ne înţelegem foarte bine, suntem un colectiv unit, ne susţinem cu sfaturi şi asta ne dă încredere. Avem asistente formate, capabile să lucreze pe ATI. Din aceste motive, reuşim să stabilizăm cazurile grave şi foarte rar trimitem la Bucureşti. Am ajuns la un nivel foarte bun şi, dincolo de cunoştinţe, punem suflet în ceea ce facem” – spune tânăra doctoriţă.

Doctor în ştiinţe medicale

Dr. Gălăţeanu a absolvit Facultatea de Medicină în 2005, la Craiova, şi a făcut două rezidenţiate la Bucureşti: neonatologie şi chirurgie pediatrică la Spitalul „Grigore Alexandrescu”. Recent, ea a obţinut titlul de doctor în ştiinţe medicale, după ce a susţinut o teză la Şcoala doctorală a UMF „Carol Davila” din Bucureşti. Sub îndrumarea prof. univ. dr. Dan Mircea Enescu, a elaborat o lucrare având ca temă chirurgia plastică şi recuperatorie pentru copii. Actualmente, practică meseria ca medic specialist neonatolog şi chirurg pediatru.

Model – Alexandru Pesamosca

A fi om mai presus de toate este primul lucru pe care şi l-a însuşit din „şcoala veche de medicină”, fiind formată de dr. Florica Dinu (chirurg pediatru) care, la rândul ei, a învăţat medicina sub îndrumarea regretatului prof. dr. Alexandru Pesamosca.

În discuţia pe care am purtat-o şi în care am pierdut noţiunea timpului, dr. Gălăţeanu şi-a deschis sufletul şi mi-a transmis o poveste de viaţă emoţionantă.

„Sunt fericită că am avut un asemenea profesor. Poate tocmai de aceea am ales să rămân în ţară. Consider că misiunea mea e aici, în România. Iar dacă aş avea din nou 18 ani, aş alege tot medicina. Nu am dat naştere vreunui copil, dar copiii mei sunt copiii de la spital. Unii dintre ei, viitori medici” – a spus doctoriţa.

Maria, fetiţa „fără şanse”

„Mă preocupă evoluţia cazurilor deosebite, păstrez legătura cu familiile şi aşa am aflat că unii din micii pacienţi din vremea când eram în primii ani de rezidenţiat sunt, astăzi, studenţi la medicină. Este un sentiment unic când reuşeşti să salvezi un copilaş, iar acel caz nu-l vei uita niciodată. Acum am o fetiţă căreia îi spun pe nume, Maria. S-a născut sub supravegherea mea, cu o afecţiune extrem de gravă (atrezie pulmonară). Avea un suflu sistolic imens şi nu i se dădea nicio şansă de supravieţuire. Am luptat pentru ea, acum are un anişor şi câteva luni, stă în funduleţ, rosteşte «mama» şi reacţionează când mă vede: uneori zâmbeşte, alteori plânge, ca orice copil. Urmează să meargă în străinătate pentru o intervenţie chirurgicală aşa încât să aibă o viaţă cât mai apropiată de cea a unui copil sănătos. Pot să spun că este un caz unic pe care nu-l pot uita şi nimeni nu cred că l-ar uita. Faptul că o văd încă şi ţin legătura cu familia este cel mai frumos lucru. Este clar că Dumnezeu a decis, iar noi, medicii, am fost instrumentele prin care a făcut lucrarea” – a continuat dr. Gălăţeanu

Viaţa nevăzută a medicului

„Viaţa este făcută din bune şi rele. Nu întotdeauna ies lucrurile ca la carte şi uneori purtăm în spate fapte de care nu suntem vinovaţi. Sunt cazuri care te macină, de care eşti bântuit. Vezi lucruri care dor şi, iată, în pofida asta, suntem arătaţi cu degetul. Dacă s-ar schimba un pic mentalitatea colectivă şi am fi empatici, analitici, nu ar mai pleca atâtea valori din ţara noastră. Am colegi care mi-au mărturisit că au plecat în străinătate nu pentru bani, ci pentru că acolo sunt doctori. Dacă apare un posibil caz de culpă medicală, spitalul ia poziţia cuvenită, de apărare a medicului până la soluţionarea cazului. Iar pacienţii şi aparţinătorii implicaţi văd altfel lucrurile. Fac un pas în spate şi analizează situaţia, contextul, nu se grăbesc să arate cu degetul. La noi, când pierdem un pacient, puţini înţeleg şi dau vina în primul rând pe doctor. Nu suntem nişte halate, nici roboţi pe pilot automat – suntem oameni! Nu lucrăm cu un scaun sau cu un calculator care se defectează şi îi schimbi piesa, lucrăm cu oameni. Personal, merg acasă şi mă întreb, oare ce puteam să fac, exista o alternativă mai bună de intervenţie şi tratament pentru copil?”

La „Brătianu” a luat decizia

„Drumul pe care am ales să-l urmez profesional, medicina, a apărut în viaţa mea neaşteptat. Eu eram pasionată de fizică, având în familie fizicieni. Fiind elevă la «Brătianu», într-una din zile profesorul s-a supărat şi a dat nota 4 la toată clasa. Ţin minte că eram în clasa a XII-a, deci mai era foarte puţin timp până la admitere. Atunci, după ce am venit cu nota 4 acasă, le-am spus părinţilor: mă duc la Medicină! În copilărie ştiam că îngheţata se face cu azot lichid, îmi plăceau roboţeii şi mă pasionau elementele radioactive. Ştiam mai mult decât oricine altcineva de vârsta mea despre uraniu, despre catastrofa de la Cernobîl şi alte chestii… nucleare. Dar a apărut această cale pe care, îţi spun, aş lua-o din nou de la capăt dacă aş avea 18 ani!”

Un gând la final…

„Atât timp cât lucrurile se întâmplă, este clar că există cineva dincolo de noi. Acel cineva este Dumnezeu! Dacă uiţi că există un Dumnezeu care lucrează alături şi pentru tine, atunci nu eşti medic” – a conchis dr. Georgiana Gălăţeanu