La intrarea „prin dos” a spitalului, prima imagine care ţi se întipăreşte în minte este un hol rece, cu uşa de exterior larg deschisă şi cu celelalte uşi încuiate. Baţi la toate uşile, nu răspunde nimeni, pentru că se pare că singurul angajat al morgii, dl. Cristi, este ocupat. Stând şi aşteptând totuşi, poate-poate va ieşi cineva de prin vreo încăpere, observi un trafic continuu de persoane care duc gunoiul, mai ales la prima oră a dimineţii. Mi se pare hilar, dar în acelaşi timp jignitor, să fie utilizat un hol comun pe unde se duc gunoaiele şi pe unde se scot morţii. Nu ai însă pe cine întreba nimic, pentru că oamenii care duc gunoiul sunt de pe la alte secţii ale spitalului. „Aşteptaţi, că trebuie să vină!” – ţi se spune imperturbabil. Am aşteptat circa 20 de minute în frig… după care am traversat totuşi holul murdar şi rece şi am intrat, printr-o uşă de termopan destul de „neigienică”, adică de-a dreptul murdară, în holul spitalului. Era cald în holul central şi m-am aşezat lângă un chioşc pe care trona afişul „Xerox”, dar şi „Concediu medical”. Lipsa de personal îşi spune cuvântul şi aici. Ca să faci o copie xerox sau poate mai multe… trebuie să traversezi spitalul până în partea cealaltă. De mai multe ori, pentru că nu ştii ce acte îţi vor trebui în copie până la sfârşit. Stăteam cu sacul de haine în mână să mă lămuresc încotro s-o apuc. Urmăream un du-te-vino continuu şi în toate direcţiile, ca într-o intersecţie nedirijată: vizitatori, medici, asistente, brancardieri cu tărgi cu bolnavi mergând în diferite direcţii, unii cu liftul, alţii pe holuri, unii cărau cărucioare cu gunoi înspre amintitul hol rece care dădea spre curte, alţii cărau bolnavi către secţii, unii mergeau spre scări, alţii spre lift, un spectacol de toată frumuseţea.
După ce primeşti vestea morţii cuiva drag şi după ce ţi se dau actele de pe etajul unde a decedat, trebuie să te adresezi secţiei de anatomo-patologie (unde, de regulă, ţi se dă o hârtie), trebuie să alergi prin spital să faci copii de la acte, să mergi la secretariat să plăteşti, să pui ştampila în altă parte, iar să faci copii… apoi să mergi la responsabilul de la morgă, care te invită în micul său birou, dar unde trebuie musai să ai deja o copie de pe actul tău de identitate, iar dacă ai uitat sau nu ai fost inspirat să faci mai multe copii, trebuie din nou să traversezi spitalul să faci o copie, după care eşti pus să scrii şi să semnezi în faţa dumnealui că „nu ţi s-a solicitat nimic pentru eliberarea decedatului”… În sfârşit, după aceste migăloase formalităţi, poţi suna firma de pompe funebre angajată să ridice trupul neînsufleţit şi să-l transporte la capelă.
Văzând debandada asta, m-am gândit puţin ce ordine ar fi dacă actele medicale s-ar face la un ghişeu unic, la intrarea în spital, fără a mai fi nevoie ca fiecare familie să alerge pe la toate uşile. Acolo, civilizat, să dai actul tău de identitate, să soliciţi eliberarea decedatului din spital, să aştepţi civilizat pe un scaun şi să nu mai fii nevoit să alergi de colo-colo, să faci nişte acte pe care le poţi primi gata făcute. Ar fi comod să plăteşti la acelaşi ghişeu, să existe aici şi un copiator care să facă copiile necesare pe loc, iar hainele pentru decedatul „X” să fie predate aici, să nu ai contact cu persoanele care lucrează la morgă, să nu mai fii nevoit să vezi acest spectacol grotesc până la capăt. Iar singurul om care lucrează la morgă să fie lăsat în pace să-şi facă treaba pentru care e plătit, să fie eliberat de obligaţia de a discuta şi a lua contact cu familiile decedaţilor… (Bineînţeles că şi aici ar trebui suplimentat personalul!)
Foarte complicată procedura de a scoate un decedat de la morga Spitalului Judeţean. Niciun director dintre cei care s-au perindat pe la această unitate spitalicească nu a reuşit să pună ordine în acest sector.
De ce nu se doreşte acest lucru, de ce nu se face nimic în acest sens, mai ales că zilnic sunt câteva familii cărora le moare cineva apropiat în spital trebuie să suporte acest chin. Doamne fereşte să mai fie nevoie şi de autopsie, dacă moartea a fost cauzată de un accident sau traumatism. Sat fără câini… (C.M.)
