Alegerile locale din acest an ar fi trebuit să aibă loc în iunie, dar au fost amânate pentru 27 septembrie. Nu se știe sigur nici acum dacă vor avea loc la data decisă de Parlament sau vor fi din nou amânate, pe fondul creșterii numărului de cazuri Covid-19. Cert este că alegerile pentru președinția Consiliului Județean vor fi uninominale, adică președintele CJ va fi ales de către cetățeni, direct, iar nu de către consilieri, ca până acum. Tot certe sunt și candidaturile deja anunțate (unele chiar depuse la Biroul Electoral Județean), numărul celor care țintesc la fotoliul de șef al CJ fiind destul de mare.
Așadar, cine sunt cei care vor șefia Consiliului Județean? PSD Argeș merge pe mâna președintelui de filială, Ion Mînzînă, cel care acum este vicepreședinte la CJ. PNL îl aruncă în luptă pe Emanuel Soare, prefectul demis din funcție în urmă cu câteva zile chiar de către Guvernul liberal. USR-ul îl propune pentru CJ pe liderul filialei, Adrian Cârstea, infinit mai puțin cunoscut decât deputatul Ionuț Moșteanu. Iar PMP-ul trage speranțe că primarul din Corbi, Virgil Baciu, va fi candidatul care să producă surpriza sau să tragă după el lista de consilieri pentru un număr cât mai mare de aleși.
PPU-SL îl propune pe liderul filialei, Ion Cornel Lazăr, fost consilier județean, iar Pro România mizează pe cunoscutul om de afaceri Dumitru Grecu. Sunt și partide care nu au candidați pentru CJ. De exemplu, liderul PNȚCD Argeș, Gheorghe Dinescu, a anunțat că va candida la Primăria Pitești.
Există şi un candidat independent, anunţat încă din martie, în persoana activistei civice Simona Niculescu, din Băiculeşti.