Zilele trecute, elevii Şcolii Nr 3 „Ion Pillat” din Piteşti au avut parte de o surpriză plăcută. Înaintea începerii orelor şi-n fiecare pauză, din mini-boxele montate pe tavanul coridoarelor a răsunat muzică modernă, disco şi pop! N-a fost nicidecum ziua unităţii de învăţământ, vreo serbare sau altă ocazie fericită, după cum au bănuit mulţi părinţi şi şcolari deopotrivă. Considerând că şcoala trebuie să fie mai atractivă, să le creeze tuturor elevilor, indiferent de vârstă, un cadru plăcut, conducerea a luat hotărârea de a face zilnic acest „cadou” muzical. Iniţiativa este însă discutabilă şi părerile sunt împărţite. Părinţii conservatori din fire cred că muzica nu-şi are rostul, că le dă elevilor iluzia unui spaţiu al distracţiei şi relaxării, pierzându-se caracterul sobru al unei instituţii de învăţământ. Alţii cred că, dacă tot răzbate muzica pe toate holurile, atunci măcar să fie ambientală, relaxantă, să predispună la meditaţie, nu ritmică, pentru a-i agita şi mai tare pe elevii şi-aşa hiperenergici, cum sunt cei mai mulţi dintre ei. Nu în ultimul rând, unii părinţi, rezervaţi în privinţa experimentului pe care-l face conducerea şcolii, găsesc că mult mai bine s-ar fi potrivit muzica clasică, menită să-i cultive pe elevi în acest sens. La o pauză o arie de Verdi, la următoarea o sonată de Beethoven şi aşa mai departe. Această ultimă propunere pare cea mai potrivită deoarece ar educa gustul tinerei generaţii pentru muzica de mare calitate şi-n fond mulţi dintre elevii de azi ai Şcolii „Ion Pillat” pot fi spectatorii de mâine ai Filarmonicii. Conducerea şcolii trebuie să evalueze efectele măsurii pe care a luat-o, pentru că, se pare, deocamdată ele nu sunt benefice. Pentru a auzi mai bine muzica, mulţi elevi din clasele primare, înainte de începerea orelor, stau pe coridor şi chiar cei mai studioşi, care de regulă erau în bănci citind lecţia sau verificându-şi temele, sunt atraşi de distracţia de pe holuri.
La Şcoala „Ion Pillat” din Piteşti – Învăţământ pe ritmuri disco!
Advertisement
Advertisement