Şapte ansambluri din tot atâtea comune argeşene au întreţinut atmosfera la „Sărbătoarea mărului” de la Tigveni, prilejuită de zilele comunei. Au cântat şi încântat grupuri folclorice din Priboieni, Albeştii de Argeş, Bârla, Boteni, Valea Danului, Corbeni şi, bineînţeles, din Tigveni. Pe aceeaşi scenă au evoluat şi artişti de talie naţională, precum Mitică Tavă (cetăţean de onoare al localităţii sărbătorite), Elena Sima, Marcela Fota, Valentin Sanfir şi Sanda Argint.
Primarul Dumitru Doru Slătineanu a acordat în numele echipei diplome pentru 11 cupluri longevive care au sărbătorit 50 de ani de căsnicie. Edilul-şef i-a premiat şi pe elevii merituoşi, oferindu-le distincţii unor copii excepţionali, cu rezultate la olimpiadele naţionale şi judeţene. De atenţie din partea primăriei s-au bucurat şi doi reprezentanţi ai unor firme care au dezvoltat afaceri în comună.
Festivitatea a avut şi momente emoţionante: cei mai vârstnici cetăţeni din cele opt sate ale comunei (toate fiind femei!) au fost felicitaţi la scenă deschisă; recordul îl deţine Maria Popescu, de 97 de ani. Un prinos de recunoştinţă li s-au adus şi veteranilor de război, patru dintre ei fiind eroii ediţiei: Alexandru Tone, Alexandru Vasile, Alexandru Predescu şi Gh. Diaconescu.
La „Sărbătoarea mărului” s-a mâncat fasole cu ciolan; circa o mie de porţii au fost date gata de participanţi. Din meniul sărbătoresc nu a lipsit focul de artificii.
Mirela NEAGOE