CJ Argeş vizează reabilitarea şi modernizarea Muzeului Judeţean, a Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” şi a Cetăţii Poienari.
În Săptămâna Luminată, clădirea din Găvana-Piteşti unde-şi are sediul Centrul Cultural Judeţean Argeş a funcţionat la capacitate, Sala „Lumina” reintrând astfel în circuitul cultural al comunităţii, renaşterea acestui obiectiv având loc după 20 de ani de stat în beznă şi în tăcere… Concertul de debut, „Spune, Argeşule, spune!”, a îmbinat folclorul cu alte stiluri muzicale, aducându-i în faţa publicului pe artiştii Monica Anghel, Cristina Turcu Preda, Gina Pavel, Alexandra Crişan, Alexandru Anghel, Fabian Sanchez, Elena Niciu, Daniela Cernea, Valentin Grigorescu, Lucica Baciu Bican, George Nedelea, Diana Călinescu, Veronica Dinu, Bogdan Oncioiu, Zina Ghiţulescu, Ion Nicu Tony şi Graţian Bădescu, giuvaierul de pe coroana… artistică fiind Orchestra „Doina Argeşului”, dirijată de Virgil Iordache. Cătălina Grama (Jojo) a prezentat momentele muzicale care au răsfăţat simţurile primilor spectactori ai Sălii „Lumina”. Accesul publicului a fost gratuit la spectacolul extraordinar prezentat în premieră şi joi, şi vineri. Adoptată de argeşeni, Monica Anghel şi-a asortat ţinuta cu conceptul premierei, îmbrăcând o ie tradiţională, din Muscel, cusută cu fire negre.
Renovat din temelii de Consiliul Judeţean, fostul cinematograf a fost transformat într-o modernă sală de spectacole, ce numără peste 170 de locuri, oferind confort de cinci stele atât artiştilor, cât şi publicului.
La realizarea acestui spectacol, care a împletit tradiţia cu modernitatea – fiind un arc peste timp şi o punte între generaţii – şi-au dat concursul toate cele patru secţii artistice ale Centrului Cultural Judeţean Argeş: Fanfara „Argeşul”, Corul „Ars Nova”, „Divertisment” şi Orchestra „Doina Argeşului”.
Spectacolul de inaugurare a fost aplaudat, în Joia Luminată, la scenă deschisă de conducerea CJ Argeş, reprezentată de preşedintele Dan Manu şi de cei doi vicepreşedinţi, Simona Brătulescu şi Ion Mânzână, de ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, de primari din Piteşti (Cornel Ionică), Mioveni (Ion Georgescu), Topoloveni (Gheorghiţă Boţârcă), de subprefectul Adrian Bughiu, de reprezentanţi ai instituţiilor de cultură din judeţ, directori ş.a.
Monica Anghel este directorul artistic al Centrului Cultural Judeţean Argeş, manager interimar fiind Araxy Negoşanu.
La deschiderea oficială a Sălii „Lumina”, Dan Manu a recapitulat lucrurile bune înfăptuite în domeniul culturii argeşene, în ultimii doi ani, punctând că: a redeschis Grădina de Vară din Piteşti * cu sprijinul parlamentarilor argeşeni a preluat în administrare Vila „Florica” * a iniţiat proiectul „Fabricat în Argeş” * a lansat, împreună cu Academia Română şi DACIN SARA, proiectul naţional „Respect pentru valorile naţionale” (sub egida căruia au avut loc „Flacăra Centenarului” şi „Chemarea de la Goleşti”). De notat şi că trei dintre proiectele cu finanţare europeană ale CJ Argeş vizează reabilitarea şi modernizarea Muzeului Judeţean, a Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” şi a Cetăţii Poienari.
N.r. Sala „Lumina” va găzdui nu numai spectacole artistice, ci şi proiecţii de film, expoziţii, simpozioane, workshopuri etc.