Ce-i asta? La început de primăvară să vorbesc de povarnă, adică locul ăla unde se face iarna țuică?! Da, fiindcă iarna se fabrică țuica din borhotul de prune, dar cel din pere se distilează când încep să înflorească pomii.

Am în grădină, moștenire de la părinți, vreo patru-cinci peri Curé. S-au făcut perele anul trecut cu asupra de măsură. La mine și la vecini. Dar nu le-am mai putut culege, cum făceau ai mei, toamna. Însă nici să le las să se prăpădească nu mi-a venit. Așa că, după ce au căzut, le-am adunat, le-am tocat și le-am pus la fermentat în butia în care, de regulă, se adunau prunele.

Povestea asta cu valorificarea fructelor, în zona noastră de deal, a ajuns de-a dreptul urâtă. De trei decenii, în așteptarea inițiativei private, nimeni nu se mai ocupă de valorificarea roadelor pământului. Cum spuneam și acum două săptămâni, în locul dictaturii statului a fost instaurată ”dictatura pieței”. Care piață nu prea mai are ce face cu fructele țăranului, fiindcă sunt serios concurate, în supermarketuri, de cele străine. Mai mari și mai frumoase, dar și mai… nesănătoase. Și sunt concurate, fiindcă țăranul, ca să nu spun pomicultorul – fermier, nu poate asigura tot timpul anului fructele necesare consumului, fiindcă n-are unde le depozita. Pe cale de consecință, supermarketurile nu fac contracte cu el, ci cu cei ce pot asigura în permanență aprovizionarea cu mere, pere, prune, gutui etc.

Ce-i rămâne ”individualului” de făcut? Statul, prin agențiile aferente – APIA, de pildă – îl invită să se asocieze, ca să poată obține bani europeni, să construiască plantații moderne, depozite, rețele de valorificare a fructelor în stare proaspătă ori semiindustrializată. Teoretic, lucrurile par simple, dar nu sunt deloc așa. În mentalitatea lui, țăranul vede în această asociere o nouă ”colectivă” și se ferește de ea ca de dracu. S-a săturat până-n gât de ce-i al meu e și al tău, de C.A.P.

Apropo de mentalitate, două imagini îmi stăruie și acum în memorie, deși s-au întâmplat demult, în copilăria mea. Iarnă grea, cu omăt până aproape de streașina casei. Mă uit pe geam, după ce înlătur pojghița de gheață, iar în mijlocul curții văd pufăind un cazan de făcut țuică. Un corlon, adică îmbrăcămintea din piatră ori cărămidă în care se așază cazanul pe foc, o botă în care curge țuica din două țevi de aramă trecute, pentru răcire, printr-un vas mare cu apă, și doi oameni. Unul dă zăpada la o parte, iar altul bagă lemne în foc. A doua imagine: cazanul urcat în căruță și tata ducând boii de funie, la primărie. Mergea să predea cazanul, un ”mijloc de producție” din perioada capitalistă. O făcea, ca să nu mai fie trecut la categoria chiaburi și să-l dea afară din facultate pe fratele meu.

Un șoc, pentru copilul de atunci! Un șoc și pentru țăranul de azi, obligat să lase merele și perele să putrezească sub pom, fiindcă n-are cui să le dea. Poate la porci, dacă are. Cu peste zece ani în urmă, iar mi-aduc aminte, i-am luat un interviu ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, argeșean de-al nostru, azi deputat. Promitea atunci la greu relansarea pomiculturii și-n Argeș, renovarea depozitelor de fructe ridicate în regimul lui Ceaușescu, a cuptoarelor de făcut poame etc.

Nu s-a ales nimic din acele promisiuni, fiindcă a fost schimbat din funcție, iar cel nou venit a făcut alte promisiuni. Cum se întâmplă în politică. Noul partid venit la putere nu dorește continuitate, ci vrea ”altfel” decât până ieri. Și, uite așa, fructele tot sub pomi putrezesc, sub ochii neputincioși ai proprietarului.

Asta-i viața, își spune el cu năduf, gândindu-se că nici acum n-are noroc, cum n-a avut nici altă dată, în socialism. Și în loc să culeagă fructele și să le vândă supermarketurilor, le lasă în plata Domnului, ori le pune la macerat, cu gândul că o să facă țuică. Așa cum probabil o să fac și eu, că povernele nu s-au desființat. Am aflat că, la Dobroț, are nea Chirilescu, zis și ”Cașu”, un cazan în care încap 63 de găleți de borhot și dă o țuică pe cinste. Cu răcire făcută din apa Argeșului, și cu tot ighemoniconul. Da, țuică, deși aș fi preferat să nu adast la povarnă, ci să fac niște suc din pere. Vitamină curată. La Cicănești, ori la Tigveni, unde doi gospodari isteți și-au achiziționat câte o instalație de făcut suc din fructe, dar la care stai la rând mai rău ca altădată la moară. Câte două-trei săptămâni!

Scriu, că nu știu să fac altceva, dar totodată mă întreb: suntem săraci sau bogați, proști sau deștepți, împliniți sau ratați? Și nu din vina noastră!

Păi, de acum, de când înfloresc pomii, și până la recoltat, în toamnă, sunt șase luni, suficient timp ca deputatul nostru să reia inițiativa de când era ministru și să facă demersurile necesare. Nu singur, ci împreună cu APIA, cu Direcția Agricolă, cu toate acele instituții create să fie azi de ajutor lucrătorului din agricultură. Și, desigur, cu dl. Adrian Miuțescu, liderul argeșean al PNL aflat la guvernare. Un mecanism social este dereglat. Eu, ca gazetar, am dat alarma. Cei de la putere au datoria să facă să mergă ”ceasul” societății. Care nu merge de 30 de ani! Altminteri, povarna nu este decât o soluție de avarie.

Distribuie pe Facebook

Mihai Golescu

See Full Bio