Advertisement
# Legea prevede că proiectul privind stabilirea taxelor şi impozitelor locale trebuie adoptat cu un an mai devreme decât anul aplicării. În acest context, la Primăria Piteşti a fost lansat în dezbatere publică un astfel de proiect privind dările din 2020, care – după cum ne-a declarat primarul Cornel Ionică – nu se vor schimba.
Sunt însă câteva prevederi care merită subliniate. Dintre acestea, amintim:
- în cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se reduce cu 75% faţă de cât ar fi normal;
- se instituie taxa pentru reabilitare termică a blocurilor de locuinţe, pentru care se vor aloca sume aferente cotei de contribuţie a proprietarilor. Taxa se va stabili în raport cu cotele-părţi indivize din proprietatea comună aferentă fiecărei proprietăţi individuale;
- taxa pentru îndeplinirea procedurii de divorţ pe cale administrativă va fi în cuantum de 523 lei (fără să se mai ajungă în instanţă, ci direct la primărie);
- taxa pentru asistenţă şi reprezentare a persoanelor fizice, care solicită consultanţă, asistenţă şi reprezentare privind operaţiunea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării, se stabileşte la valoarea de 31 lei/cerere de asistenţă şi reprezentare;
- impozitul pe clădiri şi impozitul pe teren, pentru clădirile şi terenurile neîngrijite situate în intravilan se majorează cu o cotă de 300%;
- impozitul pe teren pentru terenurile agricole nelucrate timp de 2 ani consecutiv, amplasate în intravilanul şi/sau extravilanul municipiului se majorează, de asemenea, cu o cotă de 300%;
- taxa pentru eliberarea autorizaţiei de traseu, acordată operatorilor de transport care execută transport rutier de persoane către centrele comerciale, va fi de 3.125 lei/an calendaristic/vehicul;
- pentru plata cu anticipaţie a impozitelor pe clădiri, pe teren şi pe mijloacele de transport, de către persoanele fizice, se va acorda în continuare o bonificaţie de 10% dacă plata pentru întregul an se efectuează până la data de 31 martie inclusiv a anului fiscal 2020.
Advertisement