În urmă cu mai multe luni, pe fondul unor precipitaţii abundente, pe strada Caporal Pătru din Piteşti s-a produs o alunecare de teren care riscă să afecteze şi gospodăriile după ce a rupt o parte din drumul de acces. Cetăţenii sunt nemulţumiţi de faptul că, deşi s-au făcut câteva studii în zonă, nu s-a mai întâmplat nimic din noiembrie. „Din păcate, în afară de a pune semne de circulaţie nu s-a mai făcut nimic. Luna aceasta s-au făcut studii şi o forare. Dar nu ajută cu nimic. Nu credem că se grăbeşte cineva dacă aceste studii au început după patru luni şi după ani buni de sesizări şi rugăminţi la Primărie. Întrebarea este dacă se va face ceva urgent, deoarece groapa s-a dublat şi în scurt timp nu se mai poate trece. Dorim ca Primăria să se gândească la ceva provizoriu, ceea ce nu este greu”, se arată într-o sesizare primită pe adresa redacţiei. „Zona este în atenţia noastră. Am început studiile geo, nu se poate face totul dintr-odată. Pe de altă parte, acolo sunt multe proprietăţi private şi, conform legii, noi nu putem investi pe o proprietate privată. Primăria va reabilita şi consolida zona publică, iar pentru zona privată trebuie să intervină şi cetăţenii, căci sunt gospodăriile lor”, ne-a declarat viceprimarul Cornel Ionică.
Claudiu DIŢA