Unu. Ştirea zilei de ieri, de la Piteşti, a fost despre corupţie. În construcţii! Aparent, ar fi vorba despre un „mărunţiş” de 680.000 lei (6,8 miliarde, în bani vechi), adică o nimica toată faţă de prejudiciile calculate în dosare grele precum „Mită la Permise”, „Afacerea Publitrans” şi „Mită la arbitri”, dosare care au adus o tristă faimă municipiului reşedinţă de judeţ.
Nu trebuie să ne luăm, însă, după aparenţe. Spre exemplu – şi nu neapărat în cazul de faţă – dacă un bloc nou construit are trei etaje, nouă nu ni se pare nici pe departe că are două, aşa cum scrie în acte şi aşa cum vor să vedem unii şi alţii, care, probabil, au dat şi, respectiv, au luat de pe urma acestei afaceri. Atâta timp cât acuzaţiile sunt despre abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, atâta timp cât suspiciunile de corupţie se îndreaptă şi asupra unor funcţionari publici din cadrul Primăriei, lucrurile sunt foarte grave.
Aşteptăm, fireşte, rezultatul acestei anchete pornite, din câte se pare, de câteva luni bune, după o sesizare venită dintr-un cartier mărginaş al Piteştiului. Nu credem însă că debandada în acest domeniu va lua sfârşit aici; se va construi în continuare „fără număr”, pe te miri unde, dar poate că „băieţii” – dezvoltatori şi funcţionari publici – vor fi mai atenţi cu legile şi cu respectarea lor.
Doi. Ştirea zilei de azi, tot de la Piteşti, ar fi – în cazul în care nu vor mai avea loc alte percheziţii – greva de avertisment anunţată de salariaţii sindicalişti de la Prefectură. Ca şi în alte domenii, majoritatea de la stat, oamenii îşi cer drepturile, vor bani mai mulţi, fiindcă viaţa e tot mai scumpă, facturile sunt tot mai umflate. Doamne ajută, le dorim succes în demersul lor! Problema e cine-i ajută şi pe angajaţii din domeniul privat, oameni ale căror venituri sunt, de regulă, mult sub cele ale bugetarilor, la aceleaşi condiţii de trai! Îi ajută cineva, cumva? Unde sunt acele politici, planuri, strategii trâmbiţate de politicienii aflaţi la guvernare pentru încurajarea firmelor mici şi mijlocii, firme ce pot constitui motorul economiei noastre? Fiindcă, e clar, doar cu bugetari nu putem merge înainte!