De la 1 ianuarie 2019 au intrat în vigoare noi norme privind colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor, principiul de bază fiind „poluatorul plăteşte”.
Ţinta finală este aceea de a creşte gradul de colectare selectivă a deşeurilor şi de reciclare, dar mai e mult până departe. Până una-alta, operatorii trebuie să suporte de la 1 ianuarie 2019 o taxă de 30 lei pe tonă de deşeuri la depozitare, iar de la anul taxa va creşte la 80 lei pe tonă.
„Acum mai este cum mai este, dar de la anul va fi prăpăd. Au încercat anul trecut să introducă taxa de 80 lei pe tonă care ar fi cerută de Uniunea Europeană, dar s-a blocat totul la un moment dat şi s-a revenit asupra deciziei. În ceea ce priveşte colectarea selectivă, la case am cam rezolvat problema, deoarece am distribuit pubele speciale pentru fiecare tip de deşeuri şi e mai uşor. Dar la blocuri nu văd nicio speranţă, iar neîndeplinirea ţintelor de reciclare înseamnă tot felul de penalităţi”, ne-a declarat Gabriel Sabie, directorul SC Salubris 2000 SA care operează şi în Piteşti.
De curând, Consiliul Local Piteşti a emis o decizie prin care suportă din bugetul local costurile cu colectarea şi transportul deşeurilor abandonate (în special moloz) lângă ghenele de gunoi, urmând ca Poliţia Locală să îi identifice pe cei responsabili şi să recupereze de la aceştia contravaloarea serviciilor prestate.